„Căci iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”

Bucuria aceasta este de presimţit – şi într-o zi de gustat. Slavă Golgotei! Mielul lui Dumnezeu, Care „fără de durere”, „fără de mâhnire” a trăit pocăinţa noastră până la moarte, până la iad!

Mântuitorul descrie călătoria diferitelor trepte ale pocăinţei ca fiind fericiri. Că asta şi este. Noi toţi căutăm fericirea şi nici unul dintre noi – nici noi, nici strămoşii noştri – nu am ştiut s-o găsim până nu a venit Însuşi Dumnezeu, întrupat în firea omului, ca să ne arate – iarăşi un paradox de nedescris – cum spune Troparul pe care îl cântăm în fiecare Utrenie de Duminică. „Căci iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”. Bucuria aceasta este de presimţit – şi într-o zi de gustat. Slava Golgotei! Mielul lui Dumnezeu, Care „fără de durere”, „fără de mâhnire” a trăit pocăinţa noastră până la moarte, până la iad!

Dar iadul ce-a putut? N-a putut decât să nască înviere, şi El s-a făcut, cum spune Pavel, „întâiul născut din morţi”. Şi ne-a creat drum prin întunericul morţii către viaţă vecinică şi bucurie pe care „nimeni nu o poate lua de la noi”. Şi calea pe care ne-a arătat-o este calea Fericirilor. Dar paradox este fericirea dumnezeiască în viaţa aceasta, paradox pe care îl vom înţelege când vom trăi fericirea într-o măsură, şi într-o mai mare măsură în desăvârşirea noastră în veacul care vine.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 77)

 

De la același autor

Ultimele din categorie