Dumnezeu

Omul poate trăi fără orice şi fără oricine – numai nu fără Dumnezeu

Zboară neîncetat cu gândurile la înălţimea duhovnicească, unde sălăşluieşte Cel a Cărui tovărăşie este mai însemnată şi mai vrednică de iubit decât orice tovărăşie de pe pământ. Lui slujeşte-I, cu El întovărăşeşte-te; Lui tămâiază-I, de El îndulceşte-te; Lui vorbeşte-I; despre El grăieşte; pe El iubeşte-L, şi iubeşte-L, şi iubeşte-L– cu toată inima, cu toată puterea, cu toată mintea ta!

Dialogul Domnului cu sufletul omenesc

Domnul a ţinut ca biruinţa-I să nu fie uşoară, ca de la sine-înţeleasă, mecanică, în stil pilduitor; ci liberă, spontană, izvorâtă dintr-o convingere precedată de îndoieli, total transformatoare a credincioasei din Samaria.

Să faci tot ceea ce poți – atunci Dumnezeu te ajută în toate!

Din clipa în care omul începe să-și vadă slăbiciunile, trebuie să intre înlăuntrul său neliniștea cea bună, ca să se lupte să le corecteze. „Până ieri aveam slăbiciunile cutare și cutare. Am tăiat vreuna din ele? Unde mă aflu în ce privește acea patimă?”. Iar apoi Îi spun lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, fac ce pot, dar ajută-mi Tu ca să mă îndrept, căci singur nu pot!”.

Vindecarea inimii. O lecţie din filmul „Arctic”

Nu am nici o dovadă, nu am găsit nicăieri pe internet vreun argument că regizorul Joe Penna, care este şi principalul autor al scenariului, ar fi intenţionat să facă un film creştin. Mai mult. În peliculă nu apare nici un fel de simbol creştin. Astfel, interpretarea pe care o veţi putea citi e posibil să vi se pară pură speculaţie. Sau nu.

Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui

„Dum­nezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”.

Ce ne înlănțuiește în patimi?

Atâta vreme cât aceste fire nu sunt încă tăiate, în viaţa creştină din noi nu se poate pune nădejde: ea este plină de poticniri şi căderi, dacă nu totdeauna văzute, cel puţin lăuntrice.

Să mergem pe urma paşilor lui Hristos

Eu nu zic să fim ca El, căci cine poate fi ca El, ca Mântuitorul? Dar măcar, cât de cât, să mergem pe urma paşilor Lui.

Iadul – neputinţa de a-L iubi pe Dumnezeu

Osândirea unora la chinuri nu e un act al lipsei de iubire a lui Dumnezeu, ci constă tocmai în neputinţa lor de a simţi iubirea Lui, neputinţă pe care şi-au pricinuit-o prin lipsa de efort a voii lor de a răspunde cu fapta iubirii Lui. În judecata finală a lui Dumnezeu asupra oamenilor se arată totuşi respectul lui Dumnezeu pentru libertatea omului, a cărui iubire a aşteptat-o.

Dumnezeu este nespus de bun, dar totodată este nespus de drept

În curgerea vieţii pământeşti, noi vedem mai mult milostivirea Sa cea nemărginită, dar va veni ziua când Dumnezeu Se va arăta mai ales în lumina dreptăţii Sale, ziua Înfricoşatei Judecăţi. „Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos”, zice Apostolul (Romani 14, 10); atunci, „Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va judeca neamurile fără strâmbătate”.

Flămând, însetat, străin, gol, bolnav, întemnițat... (Matei 25, 31-46)

Îndrăznesc să vă spun că în miezul empatiei ce ne-o cere Hristos e un sâmbure de asceză în jurul căruia crește cristalul smereniei noastre. Un pic flămânziți, privim spre flămând. Începem să-l înțelegem. Creștinismul nu poate fi mimat.

Pagini