Dumnezeu

Monahul Mina Diaconescu – prieten iubit al lui Dumnezeu, al oamenilor și al păsărilor cerului

Era nelipsit ziua şi noaptea de la strană şi împlinea cu sfinţenie datoriile călugăreşti. În timpul liber făcea ascultare la moara mănăstirii în tăcere şi rugăciune. Obişnuia încă părintele Mina să dea de mâncare la păsările cerului. Unele mâncau chiar din mâinile lui. La moartea sa, timp de câteva săptămâni, păsările din pădure se adunau pe cerdacul chiliei şi ciripeau cu tristeţe. De aici zburau în stol la mormântul bătrânului şi iarăşi ciripeau. Apoi se odihneau pe braţele crucii şi se întorceau în pădure.

Harul lui Dumnezeu bate la ușa fiecăruia

Fiecare cu fiecare ne întâlnim și sunt metodele pedagogiei divine prin care Dumnezeu trimite fiecăruia solii Lui ca să-l trezească. Nu există om căruia să nu-i fi „ciocănit” harul la ușă.

Să fii ispitit nu înseamnă să fii biruit – dacă Îl chemi pe Dumnezeu în ajutor

Orice suferinţă este o încercare, o sfâşiere iniţiatică. Până şi ispita poate deveni o încercare, căci în încercarea însăşi Dumnezeu cearcă, cercetează credinţa mea şi încrederea mea în Iubirea Lui. Încercarea ne înalţă, ispita vrea să ne distrugă.

Unui om care spune că „există ceva...”

A te mărgini să spui că „există ceva” nu înseamnă a ieși la lumina zilei. Asta înseamnă de-abia că drumețul a străbătut întunericul nopții și a întrezărit, cu pupilele dilatate, zorii spre răsărit. Dar de acolo până la soarele mare deasupra creștetului mai este cale lungă. Dacă ai ști să spui măcar: „Există Cineva”, zorii ar răsări mai repede peste viața ta.

Mă doare că nu reușesc să-mi iubesc aproapele

Dacă l-aș fi iubit, potrivit poruncii Evangheliei, ca pe mine însumi, atunci nenorocirea lui m-ar durea și pe mine, iar fericirea lui m-ar umple de bucurie.

Care este adevărata pocăință?

Spovedania și dezlegarea de păcate sunt privite ca fiind de natură juridică, dar ceva esențial este omis, ceva fără de care nici spovedania și nici dezlegarea de păcate nu au nicio semnificație sau putere reală.

Unei femei cultivate pe care lumea o batjocorește fiindcă merge la biserică

Ei ne fac binele neștiind ce fac. Amărându-ne și strâmtorându-ne, ei aprind în noi torța înflăcărării dumnezeiești. Bârfindu-ne pe la spate atunci când mergem la biserică, ei ne mână mai aproape de Dumnezeu. Făcându-ne Pământul supărător, ei ne fac Cerul drag.

Duhul Sfânt vine atunci când suntem receptivi

Dumnezeu îl respectă și nu-l constrânge pe om. Este uimitor felul în care Dumnezeu Se smerește înaintea noastră. Și atunci când ne deschidem inimile către El, suntem copleșiți de convingerea că El este într-adevăr Tatăl nostru.

Cei care-L cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toată bunăvoinţa

Cel care înţelege cele cereşti crede lui Dumnezeu, ştiind că toate sunt făpturile voii Lui. Cel care, însă, nu le înţelege, nu crede niciodată că lumea este zidirea lui Dumnezeu şi că a fost făcută pentru mântuirea omului.

Căința nu vine ușor la un om trupesc

Venirea Duhului Sfânt e un eveniment de importanță supremă. Omul căzut se întâlnește cu Dumnezeul Cel Preasfânt. Noțiunea de păcat e cu putință numai acolo unde Dumnezeu e privit ca un Ipostas Absolut. Iar căința pentru păcat e cu putință și adecvată tot numai acolo unde există o relație personală.

Pagini