Deşi trăim într-un secol al vitezei, părintele Cleopa rămânea asemeni cu cei din vechime. De pe scaunul lui aşezat pe cerdac îl auzeai spunînd:       

- Măi băieţi, măi, canonul cutare spune aşa..., spune aşa...

- Părinte Cleopa, dar nu sunt cam învechite?

- Măi băieţi, cînd le-au rânduit Sfinţii Părinţi, Duhul Sfânt a grăit prin gura lor. Chiar dacă or fi învechite, noi trebuie să ţinem minte următorul lucru: dacă Biserica pierde temelia canonică, dispare ca Biserică. Sfintele canoane când s-au rânduit de Sfinţii Părinţi, nu s-au rânduit să fie călcate, ci pentru a fi urmate. Nu urmate la literă, ci urmate la duh.

Mai vin băieţi, tineri, diferite persoane la spovedit şi spun să nu le dau canon prea mare că nu-l pot duce, iar cînd îl dau mai mic atunci îl greşesc şi cînd îl dau mai mare atunci nu greşesc niciodată. De aceea s-au pus canoanele ca omul să se mustre de ele, să-şi îndrepte viaţa, altminteri am transforma Biserica într-un fel de joacă. Facem ce ne place şi ne luăm ce ne convine.

(Părintele Cleopa, Mânca-v-ar Raiul, Tipografia Multiprint, Iași, 2002, p. 56)