Se întâmplă ca astăzi să avem în mâinile noastre un tezaur, Teologia Tradiţiei Patristice, care este splendoarea şi rodul a secole de experienţe, care se repetă, se înnoiesc şi se consemnează în scris de către cei care au ajuns la îndumnezeire, din diferite epoci. Avem mărturiile Patriarhilor, Profeţilor, apoi mărturiile Apostolilor pe care le numim slăvire. «A fi slăvit» un Profet, înseamnă că vede slava lui Dumnezeu. «A fi slăvit» un Apostol înseamnă că vede slava lui Dumnezeu. Văzând Apostolul slava lui Hristos constată din propria-i experienţă că slava lui Dumnezeu din Noul Testament este slava lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Astfel că Hristos este Iahve din Vechiul Testament, Hristos este Elohim din Vechiul Testament.

Cât despre Duhul Sfânt, ceea ce este El — pentru că nu se vede clar din Vechiul Testament - se constată din experienţa Apostolilor. Pentru că la aceştia are loc o repetare a experienţei Profeţilor cu diferenţa că acum Iahve din Vechiul Testament are adăugată firea omenească a lui Hristos. Pentru că Apostolii au fost slăviţi după întrupare, trei în mod parţial după Schimbarea la Faţă de pe Tabor, însă toţi în mod deplin după Cincizecime, atunci când au ajuns la cea mai înaltă culme a slăvirii la care poate să ajungă vreodată un om în această viaţă.

După Apostoli avem experienţele celor îndumnezeiţi care sunt Părinţii Bisericii, dar şi în aceeaşi măsură a acelora dintre Sfinţi care au ajuns la îndumnezeire. Această succesiune a experienţei îndumnezeirii continuă până astăzi. Deci, această experienţă a îndumnezeirii este coloana vertebrală a Tradiţiei Ortodoxe, şi în aceeaşi măsură temeiul Sinoadelor Ecumenice şi Locale, al Dreptului bisericesc şi al vieţii liturgice a Bisericii până astăzi.

Astfel că, dacă un teolog ortodox s-ar sprijini pe aceasta [pe Tradiţie], dacă, adică, ar purcede la cercetarea Tradiţiei Patristice şi, dacă, el însuşi trecând prin curăţire şi luminare, va ajunge la vederea duhovnicească, ajungând, aşadar, nu doar să o înţeleagă, ci să şi constate el însuşi, în Duhul Sfânt, adevărul acestei Tradiţii, numai atunci putem spune că metoda sa teologică dobândeşte obiectivitate.

(Pr. prof. univ. dr. Ioannis Romanides, Teologia patristică, Editura Metafraze, Bucureşti, 2011, p. 112-113)