Noi credem în sfinţi şi pentru faptul că, prin viaţa lor, au devenit exemple, pentru viaţa noastră, deci ni se constituie ca modele, dar şi pentru faptul că pot să fie mijlocitori între noi şi Dumnezeu, nu în sensul în care spun neoprotestanţii, că Dumnezeu nu are nevoie de intermediari, pentru că Dumnezeu este atotputernic. Ştim că Dumnezeu este atotputernic, dar se creează această comuniune, pentru că Biserica lui Dumnezeu este o comuniune.

Un teolog occidental spunea că „Iisus Hristos nu este întreg fără sfinţii lui”. Adică sfinţii întregesc, la modul nostru logic de a gândi, aşa cum Hristos fără Biserică nu ar fi Hristos întreg. Biserica este trupul lui Hristos, un trup al cărui cap este Iisus Hristos însuşi. Iisus Hristos şi Biserica alcătuiesc un întreg.

Din Biserică, în etajul superior, fac parte sfinţii, aşa că nu văd cum ar fi eliminaţi din comuniune şi din această rugăciune. Nu în sensul acela vulgar, că este mijlocitor sau că este omul care îl bate pe Dumnezeu pe umăr şi-l face atent la ce spui tu. Nu trebuie să gândim lucrurile la modul vulgar, ci să le gândim în forul lor duhovnicesc, prin prisma comuniunii care se realizează între Dumnezeu şi omenire, prin Biserica Sa.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieţii, Ed. Doxologia, pp. 46-47)