Cât de mult merită să fii feciorelnic?
Vieţuirea curată a feciorelnicilor e o asemănare a vieţuirii îngerilor lui Dumnezeu în ceruri.
1) Fecioria este jertfă a Domnului nostru Iisus Hristos şi are urmare îngerească. Vieţuirea curată a feciorelnicilor e o asemănare a vieţuirii îngerilor lui Dumnezeu în ceruri. „în ceruri nu se însoară nici se mărită; ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu” (Matei 22, 30).
2) Fecioria este bogăţie necheltuită, cunună neveştejită, locaş lui Dumnezeu, petrecere a Sfântului Duh, mărgăritar nepreţuit, biruinţă asupra iadului şi asupra morţii (Sf. Atanasie cel Mare).
3) Fecioarele sunt preotese spirituale ale lui Hristos (Dumnezeiescul Ignatie în trimiterea către Tarseu). De asemenea şi feciorii şi cei ce vieţuiesc în curăţie sunt Preoţi și împăraţi tainici ai Domnului (1 Petru 2,1-10) .
4) Fecioreasca petrecere este o petrecere îngerească, şi în trup stricăcios este cugetarea de veşnica nestricăciune (Feric. Augustin).
5) Feciorelnicii sunt Mucenici ai Domnului Iisus Hristos (Sf. Ambrozie).
6) Fecioria este floare şi trandafir al Bisericii (Sf. Ciprian).
(Protos. Nicodim Mândiţă, Patru feluri de vieţuire creştinească, Editura Agapis, Bucureşti, 2001, p. 39)
Fecioara, lemnul și moartea: chipuri ale biruinței
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro