Amintirea morţii subţiază conştiinţa, luminează mintea, arată calea mai curată. Să nu pierdem niciun minut, căci vom cere o clipă din timpul nostru pierdut şi nu ni se va da. De aceea, în fiecare minut să facem neguţătorie bună.

De suflet, care este veşnic şi nemuritor, trebuie să avem mare grijă, ca să nu-l pierdem. Sufletul nostru se pierde atunci când urmăm calea păcatului, când dobândim „cancerul” fărădelegii. Atunci suferim moarte sufletească, adică despărţirea pe veşnicie a sufletului de Dumnezeu.

Veşnicia este o mare taină. Lumea, trupul şi diavolul ne înşală şi ne aruncă în uitare! În ultimele clipe de suflare, când conştiinţa noastră va fi paralizată şi nu va mai putea să strige, atunci ce pregătire vom face? Atunci se va auzi glasul adevărului: „Când apune soarele, să-ţi aminteşti de Dumnezeu. Când a apărut ziua, unde am fost?”. Degrabă să fiţi pregătiţi, spune Iisus. Fericiţi cei care aud şi se pregătesc, pentru că se vor învrednici de fericirea veşnică! Fericiţi robii aceia pe care Domnul, când va veni, îi va găsi pregătiţi! Aceştia se vor bucura veşnic!

Bunurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru copiii Săi sunt de o astfel de mare cinste şi valoare, că nu sunt de înţeles pentru cugetul nostru.

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere de Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 78-79)