Tatăl său îl lua cu sine la biserică şi acolo îl învăţa cum să se roage în biserică, iar acasă, de educaţia lui, se îngrijea mama sa, o femeie credincioasă. Ea a semănat în sufletul copilului sămânţa virtuţilor creştineşti, a credinţei, a dragostei, a smereniei şi a ascultării, pentru care fiul i-a păstrat cel mai adânc respect până la moarte. Iată un exemplu grăitor: pe când părintele Ioan era deja preot în Kronstadt, a răcit, căpătând o pneumonie gravă. Doctorii i-au prescris să înceteze mâncarea de post (era în Postul Mare) şi să bea lapte. Părintele a spus că acceptă dacă mama sa îi va da binecuvântare şi dezlegare. S-a trimis la Sura o scrisoare urgentă de rugăminte din partea părintelui. Au trecut două săptămâni. Starea bolnavului se înrăutăţea. Răspunsul din partea mamei a fost: „Trimit binecuvântarea mea bolnavului, iar pentru mâncare de dulce în Postul Mare nu dau dezlegare”. Doctorii l-au întrebat pe bolnav: „Şi nu ai să bei nici lapte, părinte?”. El a răspuns: „Nu”. „Atunci, ai să mori”, i-au zis doctorii. Părintele, liniştit, a spus: „Fie voia Domnului! Eu m-am deprins să-i cinstesc pe părinţii mei, după porunca Domnului, şi nu pot să trec peste cuvântul mamei”.

(Preot Ioan Andronic, Viața părintelui Ioan de Kronstadt, în curs de apariție la Editura Doxologia)