Dai voinţă, iei putere!

Încă dintru început se cuvine să arate vitejie şi mare înainte-voire, apoi, întru răbdare să se ţină de lucrarea [lucrului] celui bun şi să se roage lui Dumnezeu pentru ajutor şi apărare...

Zis-a Avva Zosima că harul lui Dumnezeu urmează totdeauna înainte-voirii noastre, iar prin har ni se îndreptează nouă tot binele; însă noi nu căutăm a pune început spre ce este bun, nici nu arătăm o înainte-voire mare şi sârguincioasă pentru a trage spre ajutor harul lui Dumnezeu, iar de ni se va părea vreodată că arătăm voinţă, tâmpă şi proastă o arătăm pe aceasta, nevrednică fiind spre a dobândi ceva de la Dumnezeu. Au nu ştim că toate ale noastre se află ca şi la sămânţă şi la rodire? Că precum plugarul seamănă pământul său şi aşteaptă mila lui Dumnezeu, iar de aici Dumnezeu trimite ha­rul său prin ploaie la bună-vreme şi vânturi îndemânatice [favorabile] - răsărind, cres­când şi săvârşind seminţele cele aruncate de lucrătorul de pământ, şi din puţine, multe a dobândi îl găteşte pe dânsul - tot aşa şi noi, dacă vom semăna bogată înainte-voire şi mărime de suflet spre cele bune, după măsu­ra şi harul lui Dumnezeu ce le vom afla, vom putea de aici fără silă şi osteneală a îndrepta toate bunătăţile; căci şi la meşteşuguri ve­dem făcându-se aceasta: că cel ce se apropie de oarecare meşteşug ca să-l înveţe, la înce­put se osteneşte, se poticneşte şi de multe ori îl şi strică, însă nu se supără, nici nu se deznădăjduieşte, ci iarăşi se apucă. Şi de câte ori strică ceva, de atâtea ori caută îndreptare, arătând meşterului voirea sa. Căci dacă se supără şi se dă în lături nu va învăţa nimic, iar greşind, şi de multe ori îndreptându-se de meşter, şi aşa stăruind, şi întru osteneală şi întru răbdare lucrând, încet-încet se face întru deprinderea meşteşugului, iar de aici înainte cu odihnă săvârşeşte lucrurile sale, ca astfel să şi trăiască din ele.

Aşa trebuie să fie şi cel ce vrea să se apuce de vreo faptă bună: încă dintru început se cuvine să arate vitejie şi „mare înainte-voire”, apoi, întru răbdare să se ţină de lucrarea [lucrului] celui bun şi să se roage lui Dumnezeu pentru ajutor şi apărare, neîmpuţinându-se întru căderi sau deznădăjduindu-se şi depărtându-se, că aşa nu va putea niciodată să îndrepte ceva bun, ci să se ridice pe sine ori de câte ori se întâmplă să cadă şi să aştepte mila lui Dumnezeu.

Aceasta e şi ceea ce a zis Avva Moise: „Puterea celor ce voiesc să câştige faptele bune aceasta este: că, de va cădea, să nu se împuţineze cu sufletul, ci iarăşi să se îngrijească. Deci şi noi, făcând puterea noas­tră întru lucrarea faptelor bune şi pe Domnul aşteptându-L, arătându-I lui înainte-voire cu mărime de suflet şi de la Dânsul cerând ajutor; şi aşa, cu adevărat, va face cu noi mila Sa şi ne va da nouă din belşug din harul Său prin care cu lesnire şi fără osteneală vom fi îndreptând tot binele”.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 150-151)

Ultimele din categorie