Fericiţi cei ce nu au grijile vieţii acesteia

Noi, călugării, toate bucatele noastre le facem cu binecuvântare, pentru aceea, dulce este şi această proastă mâncare.

Un călugăr egiptean vieţuia aproape de Constantinopol, pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408 - 450). Şi umbla, trecând pe acolo, împăratul. Şi, lăsând toţi însoţitorii, împăratul a mers singur şi a bătut în uşa călugărului. Şi după ce i-a deschis, nu l-a cunoscut cine era, însă l-a primit pe el ca pe un ostaş, iar după ce a intrat, făcând rugăciune, s-a aşezat. Şi a început a-l întreba împăratul: „Cum se află părinţii cei ce sunt în Egipt?”. Iar el i-a răspuns: „Toţi se roagă pentru mântuirea ta”. Şi i-a mai zis lui bătrânul: „Mă rog, să mănânci puţin”. Şi i-a înmuiat lui pâine de-a sa şi a turnat untdelemn şi sare şi a mâncat; apoi i-a dat lui şi apă şi a băut. Deci, i-a zis lui împăratul: „Oare ştii cine sunt eu?”. Iar el i-a răspuns: „Dumnezeu te ştie pe tine”. Atunci i-a spus lui: „Eu sunt Teodosie, împăratul”. Şi îndată, i s-a închinat lui bătrânul. După aceea, i-a zis lui împăratul: „Fericiţi sunteţi voi, că nu aveţi grijile vieţii acesteia. Cu adevărat, ca împărat m-am născut şi crescut, însă niciodată n-am mâncat pâine cu aşa dulceaţă, nici apă n-am băut aşa precum astăzi; foarte cu dulceaţă am mâncat şi am băut. Și i-a zis lui stareţul: „Fiindcă noi, călugării, toate bucatele noastre le facem cu binecuvântare, pentru aceea, dulce este şi această proastă mâncare. Iar în casele voastre toată osteneala bucatelor voastre celor multe o fac slugile şi binecuvântare nu iau de la nimeni.”

Deci, a început împăratul, de atunci, a cinsti pe călugări şi a le da câte ceva. Iar stareţul, lepădând cinstea dată de împărat, a fugit şi a mers în Egipt.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 349)

Ultimele din categorie