Harul se păstrează prin trezvie

Câtă vreme atenţia omului este îndreptată către Domnul şi Împărăţia Cerurilor, el priveşte lumea ca pe Dumnezeu. (...) Apoi, de îndată ce atenţia noastră se abate puţin de la Domnul şi se lipeşte de vreun lucru din lumea aceasta, fie de cele neînsufleţite, fie de o făptură vie, pierdem de îndată pacea lăuntrică (...)

Lucrarea harică, care se dobândeşte în dar, du­rează câtă vreme atenţia lăuntrică a omului e unită cu Dumnezeu. Omul se osteneşte, lucrează, toate pentru Domnul le face! Toate pentru Domnul! Şi-L caută pe Domnul pretutindeni, în toată zidirea. El este pretutindenea. El este viaţa. Şi pretutindenea este Cel ce pune în mişcare viaţa. El pretutindeni este de faţă. Câtă vreme atenţia omului este îndreptată către Domnul şi Împărăţia Cerurilor, el priveşte lumea ca pe Dumnezeu.

Vedeţi, în fiecare se odihneşte Domnul, tainic, indiferent dacă omul acela îl cinsteşte sau nu! El este acolo, în centrul vieţii. El mişcă viaţa. El este Dătător de viaţă. Şi câtă vreme această luare-aminte este mai cu seamă aici, în inimă, atunci se păstrează pacea lăuntrică şi bucuria dumnezeiască care se dă în dar începătorilor. Apoi, de îndată ce atenţia noastră se abate puţin de la Domnul şi se lipeşte de vreun lucru din lumea aceasta, fie de cele neînsufleţite, fie de o făptură vie, pierdem de îndată pacea lăuntrică, căci omul nu poate umbla pe două căi. Lucrul căruia i-am dat atenţie intră degrabă înlăuntrul nostru şi ocupă Scaunul Domnului, cucereşte inima. Şi acesta poate fi orice: slavă, cinste, bogăţie, frumuseţe. De îndată ce ceva (din lumea aceasta) se înalţă pe Scaunul lui Dumnezeu, atunci va şi prinde viaţă înlăuntrul nostru. În funcţie de acest lucru căruia îi dăm toată atenţia, un simţământ corespunzător va trăi înlăuntrul nostru.

(Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace şi bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 39-40)

Ultimele din categorie