Deseori, chiar dacă iertăm o ofensă, în adâncul sufletului nutrim o oarecare reţinere faţă de cel ce ne-a ofensat. Într-un asemenea caz ar trebui să ne aşteptăm la ceea ce spu­ne Domnul: „Cu măsura cu care măsuraţi, cu aceea vi se va măsura” (Matei 7,2). Dacă vom spune, cunoscând aceasta, „aş fi vrut să iert, dar nu pot”, nu vom fi vrednici să venim înaintea lui Dumnezeu cu o rugăciune de iertare. Mai bine lasă-ţi rugăciunea, lasă-ţi lucrul şi mergi mai întâi să te îm­paci pe deplin şi în toate privinţele cu toţi cei cu care eşti dator să te împaci şi după aceea revino la Dumnezeu. Caută să te păzeşti, ca să nu-ţi spună Domnul şi ţie ce i-a spus slu­gii viclene: „Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am ier­tat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu trebuia, oare, ca şi tu să ai mi­lă de cel ce este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine? (Matei 18, 32-33). Ni se va ierta nouă, în măsura în care şi noi am iertat. Numai puterea crucii Dom­nului ne poate izbăvi de ţinerea de minte a răului, dându-ne posibilitatea de a ierta aşa cum ne iartă Domnul. „Pentru că Dumnezeu era Cel ce întru Hristos împăca lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le lor greşalele şi punând întru noi cu­vântul împăcării” (II Corinteni 5, 19).

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 181)