iertare

Ne protejăm de tot ce-i rău prin rugăciune

Adesea ne blocăm de răul pe care ni-l fac unii oameni. Nu mai putem să zâmbim, să muncim, să ne odihnim, atunci când suferim o insultă de la cineva. Noi, de fapt, suntem chemați să ne rugăm atât pentru liniștea noastră cât și pentru înțelegerea neputințelor celui care ne-a rănit.

La ce mi-e de folos iertarea?

Să nu confundăm iertarea cu reîmpăcarea. Iertarea depinde de tine 100%, în timp ce reîmpăcarea îi revine 50% celuilalt. Puteţi să decideţi a-l ierta pe agresorul vostru fără să-l fi revăzut vreodată. Fără ca măcar să ştiţi în ce dispoziţie sufletească este faţă de voi. Dacă aţi parcurs calea iertării, atunci poate fi prevăzută o reîmpăcare.

Scrisoarea Sfântului Vasile de la Poiana Mărului către fiul său duhovnicesc, ieroschimonahul Kir Alexie

„Cel ce rabdă necazul şi supărarea, săvârşeşte în sufletul său mare nevoinţă şi trudă, ca şi cel care vâsleşte luntrea împotriva cursului apei. Pe când omul care se mânie şi ţine minte răul şi mai ales dacă şi caută să se dezvinovăţească, acela îşi slăbeşte şi îşi seacă puterile sufleteşti, încât ispitele pătrund în sufletul lui fără nici o greutate şi-i duc mintea spre tot felul de plăceri şi patimi, precum şi apa duce luntrea spre Oceacov şi Crimeea.”

Faceţi oamenilor ceea ce vreţi să vă facă ei vouă!

Tot aşa repet şi eu adesea această lege de aur a creştinismului, nu cu teama că îmi veţi reproşa, ci cu speranţa că o veţi pune în practică: Faceţi oamenilor ceea ce vreţi să vă facă ei vouă.

Ridică-te, că Domnul cheamă. Ridică-te, că Domnul lucrează!

Sfântul Isaac Sirul spune că toate păcatele sunt praf şi pulbere înaintea lui Dumnezeu şi că un singur păcat există, acela de a fi insensibil la lucrarea pe care o face Dumnezeu cu noi. Această lucrare se face atunci când ai terminat păcatul şi te-ai gândit să te ridici să te rogi.

Să păzim poruncile lui Dumnezeu şi, cu dânsele, sufletele noastre! (Sfântul Paisie de la Neamţ)

Spunea unul dintre ucenicii săi: „Treizeci de ani am trăit pe lângă dânsul şi nu l-am văzut niciodată întristându-se pentru nevoile materiale. El numai atunci se întrista tare, când vedea călcându-se vreo poruncă dumnezeiască, şi mai ales de bunăvoie. Că sufletul său şi-l punea pentru cea mai mică poruncă a Stăpânului”.

Spovedania este primul pas al pocăinței

Diferite pasaje din Scriptură se referă la necesitatea spovedaniei, ca mărturie practică a pocăinței. Prin spovedanie, omul își descoperă lipsa de credință, trădarea și negarea îndatoririlor sale, din care a provenit căderea și nimicirea. Își vădește vinovăția și astfel nimicește mijloacele și cauzele zdrobirii sale și încheie (întregește) întoarcerea în sânurile Tatălui, care s-a întrerupt prin păcat și prin călcarea legii.

Cât trebuie să se roage omul ca să-l miluiască Dumnezeu?

Şi când s-a apropiat de casă, tatăl l-a văzut de departe şi a alergat înaintea lui şi a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Deci nu l-a pus în studiu, să zică: să vedem ce face acesta acum când se întoarce, să vedem ce zice, să vedem cum se prezintă. De ce nu l-a pus în studiu? Pentru că nu era cercetător ştiinţific, ci era tată, şi inima de tată îl înghesuia să-l primească.

Risipitorii (Luca 15, 11-32)

Suntem la început de post, undeva pe cea de-a doua treaptă a suișului duhovnicesc, numit perioada Triodului. Evanghelia care ne este așezată spre meditație, numită îndeobște a Întoarcerii Fiului Risipitor, e una dintre cele mai frumoase lecții de inteligență dumnezeiască. 

Tatăl iartă și Biserica îmbrățișează

Privirea tatălui din Tabloul lui Rembrandt ne trimite la textul scripturistic spre a-l citi cu mai multă atenție: „Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat” (Luca 15, 20). Ochii tatălui, obosiți de așteptare, atât de expresiv redați de pictor, tocmai asta sugerează: părintele își aștepta neîntrerupt fiul scrutând îndepărtările și zicând: „poate vine astăzi”, „trebuie să vină, îl mai aștept!”, „nădăjduiesc că trebuie să sosească”.

Pagini