... Niciodată nu trebuie să fim indulgenţi cu patimile noastre. Îl urmăriţi pe tâlharul care a furat pentru că nu a avut ce mânca. Însăşi necesitatea lui firească nu-i dezvinovăţeşte fapta. Fiţi sever faţă de sine. Fiecare concesie faţă de pa­timi ucide curăţia simţământului moral. Conşti­inţa, această firească lege morală, întipărită în inima noastră, amuțește dacă nu-i ascultăm mustrarea, dacă facem fapte potrivnice mustrării ei.

Ce fel de cuvinte sunt: vreau sau nu vreau? Ele nu au însemnătate acolo unde se are în vedere legea firească a mântuirii sufletului. În locul do­rinţei, trebuie să fie porunca lui Dumnezeu, voia Sa, care ne duce spre viaţa veşnică. Dacă aţi fi la război, aţi putea spune că nu vreţi să luptaţi? Nu, aţi merge la moarte fără să mai staţi pe gân­duri. Dacă vă ajunge din urmă mustrarea du­hovnicească, dacă poruncile lui Dumnezeu cer luptă, cum am putea spune că nu vrem să luptăm, că e mai bine să ne dăm bătuți în fața dușmanului? Ce ruşine! Ce ruşine în această viaţă celui care-şi va slăbi voia până la o astfel de sta­re; iar după moarte sufletul va îndura şi mai mare ruşine când i se vor descoperi toate faptele şi gândurile! Trebuie să cerem, să-L rugăm pe Dumnezeu ca să ne întărească voia pentru a ne împotrivi gândurilor pătimaşe, pentru a îndrepta toate puterile, năzuinţele şi dorinţele sufletului spre scopurile măreţe, sfinte şi nobile.

(Maica Arsenia, Calea spre vindecarea inimii, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia Cartea Ortodoxă, București, 2004)