conștiință

Mustrare de conștiință

Îmi ziceam adesea: lasă, mai târziu m-oi pocăi, Nu gândeam că peste-o oră voi trăi sau voi muri.

Credința nefățarnică înseamnă lepădare de propria minte

Credința nefățarnică înseamnă lepădare de propria minte. Aceasta trebuie golită și înfățișată credinței ca o scândură curată, pentru ca aceasta să se poată însemna în minte așa cum este, fără amestecul unor rostiri si socotințe străine.

Cine poate spune că are o conștiință curată?

Această credință vie în existența după moarte a vieții veșnice și fericite a însuflețit mulțimea nenumărată a mucenicilor în primele veacuri ale creștinismului și a făcut ca moartea să fie pentru ei cel mai îmbucurător fapt, în ciuda chinurilor lor cumplite.

Îndreptățirea de sine este rădăcina răului

Trebuie să gândim smerit despre noi înșine și cu smerenia să îmbinăm orice lucrare a noastră, iar smerenia falsă, expusă în justificarea nedorinței și a lenei față de nevoință, să o alungăm cât mai departe.

Păcatele care rămân nemărturisite rămân și neiertate

Mărturisirea cea deasă pricinuiește și acest folos de pe urmă: fiindcă oprește și înfrânează pe oameni de la păcat.

Foloasele desei mărturisiri

Cel care des se mărturiseşte, când îşi va aduce aminte cum că după puţin are să se mărturisească, deşi (poate) va fi avut scop ca să păcătuiască, se opreşte, socotind ruşinea ce are să ia când se va mărturisi şi mustrarea ce va să audă de la duhovnic.

Nu slujba bisericii e lungă, ci lenea

Orice credincios trebuie să știe că el nu este simplu spectator la o slujbă dumnezeiască, că el nu este un simplu asistent la slujba dumnezeiască, ci este un slujitor.

Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu, care ne păzește și ne îndrumă

Când conştiinţa te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conştiinţa prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune şi să nu mai greşim. 

Deosebirile dintre rugăciunea particulară și rugăciunea comună

Rugăciunea liturgică încadrată în cultul public depășește particularismul și egoismul, cultivând în membrii comunitații rugătoare sentimentul și conștiința universalitații Bisericii din care facem parte. Forma ei desăvărșită și consacrată ne învață să ne încadrăm în comunitate, să vedem dincolo de nevoile și interesele proprii și să ne rugăm nu numai pentru cei prezenți, ci și pentru cei absenți, pentru cei de departe și pentru toată lumea.

„Mintea omului e ca un pepene în apă”

Părintele Simeon Kraiopulos spune că: „mintea omului e ca un pepene în apă” și că partea mai mică, aflată deasupra apei, corespunde conținutului ei de care suntem conștienți, iar cealaltă, de sub apă, mult mai mare, corespunde conținutului minții noastre de care nu suntem conștienți.

Pagini