Rugăciunea este o convorbire directă și care, până la urmă, duce la comuniune. Dacă rugăciunea nu are o finalitate și nu se topește în această comuniune, nu este o rugăciune adevărată, ci e mai mult o convenție.
Rugăciunea este, prin excelență, vorbirea omului cu Dumnezeu. Despre fiecare persoană se presupune că are o față. Fața este acea latură a persoanei prin care respectiva persoană se întoarce către ceva sau către cineva. Din acest punct de vedere și Dumnezeu are o față și știm aceasta chiar de la psalmistul David: „Nu-ți întoarce fața ta de la mine”.
Așa încât, de câte ori omul își întoarce fața către Dumnezeu, pentru a intra în comuniune cu Dânsul, Dumnezeu Își întoarce și El fața, în așa fel încât, duhovnicește vorbind, cele două entități, cele două persoane – persoana lui Dumnezeu și persoana omului – se întâlnesc față către față.
Este, deci, o convorbire directă și care, până la urmă, duce la comuniune. Dacă rugăciunea nu are o finalitate și nu se topește în această comuniune, nu este o rugăciune adevărată, ci e mai mult o convenție.
(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 5)
Despre Mitropolitul Bartolomeu Anania
Sub numele de mirean Valeriu Anania, cel care avea să devină mitropolit al Ardealului s-a născut la data de 18 martie 1921, în comuna Glăvile, judeţul Vâlcea. După şcoala primară, pe care a urmat-o în satul natal, s-a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti, pe care l-a frecventat în perioada 1933-1941.
