Gura ta să şoptească întru toată chemarea rugăciunii tale şi să îngădui la pravilă pînă la cea de pe urmă rugăciune, mare pagubă socotind lipsirea pravilei. Căci - dacă, hrănindu-te tu pentru alcătuirea trupului tău, cu ane­voie te afli tras de la masă mai-nainte de împlinirea trebuinţei şi nu ai face aceasta cu lesnire, fară de mare nevoie - cu cît mai vîrtos ţi se cuvine a fi îngăduitor întru hrana cea duhovnicească şi întru întărirea sufletului tău cu rugăciunea? Căci, pe cît se deosebeşte cerul de pămînt şi cele din cer de ce­le de pe pămînt, pe atît se deosebeşte sufletul de trup. Sufletul este o urma­re a cerului, căci întru dînsul locuieşte Domnul; iar trupul este din pămînt, pe care locuiesc oamenii muritori şi jivinele necuvîntătoare [neraţionale]. Deci măsoară-ţi trebuinţele trupului după ceasurile rugăciunilor şi fii gata a nu asculta gîndul care te trage înapoi de la pravilă. Căci, întru ceasurile de rugăciune, obiceiul dracilor este a ne sili pe noi spre ieşire cu o pricinuire ca şi cum binecuvîntată, ca să ne depărteze cu binecuvîntată arătare de rugăciunea cea mîntuitoare. Să nu zici, pricinuind: Vai mie, capul! Vai mie, pîntecele! - punînd înainte nearătaţi martori ai durerii celei neînfiinţate şi slăbindu-te din tăria privegherii pentru odihnă. Ci mai vîrtos să ai şi rugă­ciuni ascunse, pe care Dumnezeu le vede întru ascuns şi pentru care îţi va răsplăti ţie la arătare. Să ai negustoria vieţuirii celei prea-bune, ca să afli bogăţia ascunsă în ziua nevoii!