Să nu vrei să schimbi oa­menii, ci să le slujeşti dacă Dumnezeu o cere

Bucuria ta calmă, bucuria care nu e circumstanţială, va fi pentru el o mărturie, un semn a ceva ce-i scapă.

Cei care au păcate mari, nu vor să se întoarcă la Dumnezeu. Este bine să vorbim cu ei, să-i sfătuim sau să-i lăsăm în pace?

Cel mai important lucru pentru ei este să vadă că tu ai bucurie, pentru că omul care a făcut păcate mari este nefericit, e lipsit de bucurie. Va face gălăgie, se va veseli uneori, se va distra, dar cu cât va face mai multă gălă­gie, cu atât va fi mai nefericit. Şi fiecare gălăgie de asta, fiecare petrecere, după care strigă sus şi tare „ce bine ne-am simţit”, este un strigăt de durere înăbuşit de su­rogatele de bucurie. Atunci, bucuria ta calmă, bucuria care nu e circumstanţială, va fi pentru el o mărturie, un semn a ceva ce-i scapă. Să ne rugăm pentru el în taină şi să-L întrebăm pe Dumnezeu: „Doamne, dacă eu pot să-i spun ceva, dă-mi Tu această ocazie”. Numai aşa vei pregăti cu adevărat o discuţie, întâlnirea şi vorbirea, în aşa fel încât să audă. În clipa în care cel cu care vor­beşti, schimbă vorba, opreşte-te, că până acolo a fost. E nevoie să fii uşor la dans. Să nu vrei să schimbi oa­menii, ci să le slujeşti dacă Dumnezeu o cere.

Să facem tot ce ţine de noi, să ne rugăm, să fim la dispoziţia lui Dumnezeu şi a celuilalt, dar fără să deve­nim noi „mântuitorii” lui. N-am fi decât sărmane victime ale rolului de „salvator” care nu s-a vindecat pe sine mai întâi.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 159)

De la același autor

Ultimele din categorie