Deci, acum vă zic şi vouă fraţilor, că nu trebuie să se întristeze cineva, orice i s-ar întâmpla, ci toate, precum am zis, să le socotească că sunt din pronia lui Dumnezeu, şi să se odihnească: pentru că sunt unii care aşa de mult se întristează la scârbele ce li se întâmplă, încât se deznădăjduiesc şi de viaţa lor şi doresc să moară, numai să scape.

Şi pătimesc aceasta nu din altă pricină, decât numai din slăbiciunea sufletului lor, şi din multă nepricepere, neştiind ce nevoie mare şi înfricoşată are sufletul când iese din trup. Iar a fi pedepsiţi în această lume este o mare iubire de oameni a lui Dumnezeu. Însă noi neştiind cele mai înfricoşate, vedem aceste ce ni se fac aici şi ni se par grele, dar nu este așa. Nu ştiţi ce zice la Pateric? Un frate mult silitor a întrebat pe un bătrân, zicând: “Părinte, pentru ce sufletul meu doreşte moartea?". Şi-i zise lui bătrânul: "Pentru ca să scape de mâhniri de aici, neştiind că scârba cea viitoare este fără de asemănare mai rea decât aceasta de aici". Altul, de asemenea a întrebat pe un bătrân: "Stăpâne, care să fie pricina că mă cuprinde trândăvia şezând în chilia mea?". Şi-i zise lui bătrânul: "Pentru că n-ai gustat până acum încă nici odihna viitoare, nici munca, pentru că de le-ai fi putut simţi pe acestea bine, măcar de-ar fi chilia ta plină de viermi, încat până la gât să fii cuprins de ei, ai face mare sârguire şi nu te-ai lenevi, nici nu te-ai birui de somnul trândaviei". Aşa de mult erau îngrijoraţi bătrânii pentru mântuirea lor, iar noi dormind voim să ne mântuim. Pentru aceea ne îngreuem la scârbele ce ni se întâmplă, de unde s-ar cădea mai degrabă să mulţumim lui Dumnezeu, şi să ne fericim că ne-a învrednicit a fi pedepsiţi puţintel, pentru ca să aflăm odihna cea adevărată.

(Avva Dorotei, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, Editura Buna Vestire, Bacău, 1997, pp. 117-118)