„Dacă vom asculta de glasul conștiinței, atunci nu vom greși în fața lui Dumnezeu”

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

„Dacă vom asculta de glasul conștiinței, atunci nu vom greși în fața lui Dumnezeu”

Pe 29 august, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor și Preasfințitul Părinte Damaschin, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor au săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala închinată Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

La momentul aceasta plin de însemnătate duhovnicească au participat, în număr mare, credincioși din Suceava și din localitățile învecinate. Mulți dintre ei s-au și împărtășit, apoi au ascultat cuvântul de învățătură al Preasfințitului Damaschin, care a vorbit despre praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul – despre mustrarea lui Irod, pe care Sfântul Ioan dorea să-l îndrepte și să-l întoarcă la legea lui Dumnezeu, despre conștiința lui Irod, care a lucrat și după uciderea Prorocului, dar și despre conștiința noastră.

„Ne zic Sfinții Părinți că ea, conștiința, ce este? Glasul lui Dumnezeu în om, care ne spune când facem bine și care ne spune când facem rău. Și nu putem să ne amăgim, pentru că ea întotdeauna ne va mustra, chiar dacă noi vom încerca s-o astupăm, totdeauna ne va trage la răspundere. Dacă participăm cu luare aminte la sfintele slujbe și dacă citim cu atenție rugăciunile de seară și de dimineață vedem cum se oglindește conștiința noastră în acele rugăciuni și vedem dacă pe parcursul zilei am împlinit sau n-am împlinit legea lui Dumnezeu”, a explicat Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Acesta a încurajat să mergem la scaunul de spovedanie, să ne mărturisim mereu păcatele și să folosim cuvintele părintelui Proclu, vorbind mereu cu propria noastră conștiință: „Conștiință, spune-mi tu, e bine ceea ce fac eu acum, ceea ce aleg să fac eu acum sau nu este bine? Și, în sinceritatea inimii noastre, dacă vom asculta de glasul conștiinței, atunci nu vom greși în fața lui Dumnezeu”.

Citește despre: