Schimonahia Xenia a trăit în ultima parte a secolului al XVIII-lea şi prima parte a celui de-al XIX-lea. Lipsa de documente face imposibilă precizarea exactă a datelor sale biografice.

Versurile alcătuite de schimonahia Xenia la începutul secolului al XIX-lea se păstrează în manuscrisul din Secţia de manuscrise şi carte rară a Bibliotecii Academiei Române. Sub acest aspect, volumul are aproximativ două mii de versuri originale, cu un registru tematic religios variat, reunite sub titlurile: La naşterea lui Hristos, Altili, despre discoperirea darului, Stihuri la Botez, Altili spre lauda pocăinţii, Laudă de vestitoriului di bucurii, Gavriil, A Preacuratii laudi, Altili spre trii orânduieli a vieţii monahiceşti, Laudă spre linişti etc.

Această scriere de la începutul secolului al XIX-lea conţine stihuri de laudă închinate Domnului Iisus Hristos, Fecioarei Maria, meditaţii cu privire la viaţa monahală, la moarte, la viaţa veşnică.

Versurile sunt de o mare frumuseţe şi simplitate, dar în aceeaşi măsură, profunde. Impresionează naturaleţea şi nevinovăţia cu care maica îşi pune gândurile pe hârtie. Ele sunt expresia sensibilităţii şi a trăirii interioare a autoarei, fără a avea intenţia de a lăsa un nume în creaţia poetică românească, ci pentru „mângâierea sufletului“, aşa cum observă şi părintele arhimandrit Nichifor Horia în Cuvântul înainte:  „O mărturie a gândului jertfelnic, «pentru mângâierea sufletului»“, îndreptat către tot poporul lui Dumnezeu, este volumul de versuri al schimonahiei Xenia. Ele descoperă bogăţia lăuntrică a autoarei, sensibilitatea şi talentul ei scriitoricesc. Versurile se vor un dar spre mângâierea credincioşilor a întregii agonisiri sufleteşti şi cărturăreşti al autoarei. Ele sunt expresia trăirii adânci, veghetoare şi delicate a smeritei călugăriţe «făcătoare de stihuri», aşa cum însăşi se numeşte - şi în acelaşi timp reprezentative pentru trăirea şi slujirea întregii familii de maici şi surori a Mănăstirii Agapia“.

Rod al meditaţiei lăuntrice a autoarei, angajate pe drumul strâmt şi anevoios al vieţii monahale, presărat cu tot felul de curse, poezia aceasta nu ignoră aspectul estetic, deşi este lipsită de efortul căutării expresiei poetice.

„Vai celor ci tac pentru Dumnezeu!/ Vai celor ce nu mărturisesc celi spre slava minunlor tale,/ Doamni!/ Că, deşi înţelepţi ar fi, nebuni sânt/ Şi, dişi grăitori, ca pietrili si socotesc.“

Manuscrisul reprezintă o trudă care reflectă neîncetata căutare a liniştirii sufletului, care îndeamnă şi ajută la urmarea căilor de echilibru - în limba simplă şi de zi cu zi - prin imagini accesibile, dar calde şi plăcute prin naturaleţe şi sinceritate.

Poemul de factură teologică al schimonahiei Xenia atrage atenţia şi datorită faptului că, prin mijloacele limbii utilizate, se pot observa particularităţi lingvistice caracteristice graiului moldovenesc de acum aproape două sute de ani, lăsând o preţioasă mărturie asupra configuraţiei aspectului popular vorbit al subdialectului moldovenesc.

Aceste versuri sunt, aşa cum afirmă părintele arhimandrit Nichifor Horia, şi - aşa cum şi-a dorit autoarea - „mângâiere şi chemare pelerinilor de a zăbovi cât mai des în biserica şi curtea Mănăstirii Agapia, pentru a ţine aprinsă, călugări şi mireni, candela rugăciunii“, la care vă invităm să fiţi părtaşi prin lecturarea cărţii.