Când ziua Cincizecimii a strălucit a zis copilul: „Cine este oare vrednic să primească Duhul lui Dumnezeu cel preasfânt așa cum s-a arătat și cum i-a umplut pe sfinții Lui apostoli când le-a împărțit lor limbi ca de foc[1]? Și zice către el bătrânul: „Nu căuta cele ce sunt mai presus de tine și pe cele mai grele decât tine nu le cerceta. La cele ce ți-au fost poruncite ție, la acestea cugetă”[2]. Zise și copilul: „Voia celor ce se tem de El o va face Domnul și rugăciunea lor o va auzi și îi va mântui pe ei”[3]. Și acestea zicându-le s-a rugat, zicând: „Doamne, Cel ce ai trimis Duhul Tău cel Sfânt peste ucenicii Tăi, trimite și asupra mea darul harului cel de la Tine. Înțelepțește-mă și voi învăța poruncile Tale[4] că din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă[5], ca să spun cuvintele vieții veșnice spre iertarea păcatelor, Amin”. După ce s-a rugat acestea, dintr-odată a coborât Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ca o flacără peste inima lui, precum s-a rugat, și l-a umplut pe el de înțelepciune și pricepere. Și a fost învrednicit de asemenea har, încât nimeni nu-i putea sta împotrivă, potrivit cu ceea ce s-a scris, din pricina înțelepciunii și a duhului cu care vorbea[6]. A alcătuit cuvinte despre monahi și despre pocăința mirenilor și despre Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos și despre viitoarea judecată și despre nădejde, tâlcuind lămurit cele ascunse multora. Iar bătrânul, încredințat a zis: „Cu acesta se împlinește ceea ce s-a scris: «Cuvântul Domnului l-a aprins pe el[7]» căci acum am cunoscut că minunate lucrări va face copilul acesta, precum și apostolii”.

De atunci s-au umplut monahii de frica lui Dumnezeu, iar unii dintre ei avură vedenie și au văzut trei abside și trei tronuri și trei cununi puse pe tronuri și întrebând a cui este slava arătată lor, au auzit un glas care zicea: „A lui Simeon copilul este”. Iar copilul strălucea ca soarele[8], plin fiind de dumnezeieștile harisme și de îngerească petrecere, era cu totul lepădat de cele pământești și la cer își făcea suișurile inimii[9].

Și a poruncit să i se facă lui stâlp de patruzeci de picioare, plinind ceea ce s-a spus în Evanghelie de către Domnul: „Nimeni aprinzând făclie nu o pune sub obroc, ci în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă”[10]. Căci cu adevărat era sfeșnic al Duhului Sfânt. Și după ce s-a făcut aceasta, când era gata să urce pe stâlp, a venit Preasfințitul Arhiepiscop al Antiohiei și Preacuviosul Episcop al Seleuciei și cu cuvenita cinste, cu lumânări aprinse și fiind multă strălucire, cu rugăciuni și cântări l-au dus pe el în sfântul altar și l-au hirotonit diacon. Fiecare dintre clericii care se aflau acolo au alergat să îl poarte pe el, ca să aibă parte de binecuvântarea lui. Așadar, în rugăciuni și cântări duhovnicești punându-l pe stâlp, au plecat în pace. Și a stat pe el opt ani. Iar bătrânul se îndurera că nu-i mai vedea fața în trup, și a făcut cu el legământ, încât să fie între ei nedespărțită unire duhovnicească. Luptând foarte tare și mai presus de mintea omenească, robul lui Dumnezeu, Simeon, a dobândit, într-o asemenea stare, multă blândețe și lacrimi curgând ca dintr-un izvor din multa străpungere. Căci cine nu s-ar minuna cercare primind a unei asemenea blândeți? Cine nu se zdrobea la inimă auzindu-l plângând ziua și noaptea[11]. Căci acestea imitau pe heruvimi și pe serafimi, cu buze fără de tăcere slăvind cu frică pe Dumnezeu. 

Dar ca să nu se laude tot trupul[12], s-a înarmat satana să îl ispitească prin visuri dezmierdate, dar el nu a căzut în vis, păzit fiind prin puterea lui Dumnezeu. S-a trezit și își bătea fața, plângând și zicând: „Plâng și suspin pentru lucrul în care era să cad. Nu va putea vreun doctor muritor să tămăduiască aceasta, nici vreun leac astringent nu va putea curăți putrejunea păcatului, nici să închidă rana care vine de la el, dar cu lacrimile sufletului meu, plecându-mi în jos fața, vin la Tine, strigând Doctorului ceresc: miluiește-i pe toți, că toate le poți!”[13]. Acestea zicând, a văzut pe un sfânt preot, slujitor al altarelor celor de sus, ducând în mâini potirul sfintei slave a mântuitorului trup și sânge al Domnului nostru Iisus Hristos și locul s-a umplut de fum de bună mireasmă și preotul, mijlocind, l-a pus pe robul lui Dumnezeu să făgăduiască cu jurământ ca niciodată să nu mai cadă în faptele trupului în vis, ținându-și cu toată paza inima lui în nădejdea proniei de sus. Și i-a dat lui puterea de viață făcătoare spre păzirea sufletului și a trupului și spre păzirea poruncilor, spre iertarea păcatelor și viață veșnică zicând către el: „Întărește-te și te îmbărbătează[14], copile”. Așadar, fiind în multă străpungere, cugeta la legea Domnului ziua și noaptea[15] și s-a oprit pe sine de la orice întâlnire pentru câteva zile și, până la ceasul al nouălea închizându-și fereastra, a rămas în tăcere, hrănindu-se cu meditarea lecturilor dumnezeiești și înaintând în virtuțile cele după Dumnezeu.

[Viața Sfântului Simeon 32-35, extras din volumul: Viața Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat. Viața fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim (Colecția Viața în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Ed. Doxologia, Iași, 2013]