Născut în Bosnia, din părinți credincioși, în secolul al XVIII-lea, Sfântul Visarion a pășit pe calea monahismului la Mănăstirea „Sfântul Sava”, pe când avea 18 ani. Preoțit apoi, în Slovenia, după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a ajuns în Țara Ardealului, căci avea misiunea de a-i întări în dreapta credință pe români și de a nu-i lăsa să cadă pradă ereziilor.

Prins de catolici în drum spre Sibiu, a fost dus la judecată și pentru că mărturisit că în Biserica Răsăritului este Adevărul, a fost aruncat în închisoarea de la Kufstein, loc în care, după multe chinuri, a trecut la cele veșnice.

Sfântul Sofronie s-a născut la Cioara Sebeșului, simțind de mic în inima lui dorul pustniciei. După mulți ani petrecuți în sihăstrie, și-a făcut un schit în mijlocul codrului, învățându-i pe tinerii care se adunaseră în jurul lui. Prigonit de catolici și întemnițat la Bobâlna, a scăpat după două luni de tortură, dar a fost întemnițat din nou, la Abrud. Domnul l-a scos însă și din acele chinuri, așa încât era mereu însoțit de câte 12 bărbați credincioși, precum apostolii.

Cerând, după rânduiala Bisericii Ortodoxe de Răsărit, o persoană care să fie vladica, a fost rânduit episcop Dionisie Navacovici. Retrăgându-se cu pace la Mănăstirea Argeșului, Sfântul Sofronie s-a mutat în Împărăția Cerurilor.