Dacă comparăm felul cum ne purtăm noi în împrejurări asemănătoare cu cele ale sfinţilor, vom vedea cât de departe suntem de pilda lor.

Adam a început să pătimească din pricină că a folosit rău voia slobodă dată lui de Dumnezeu, supunând-o păcatului. Sfinţii nu au întrebuintat rău acest mare dar al lui Dumnezeu, voia slobodă, ci au căutat întotdeauna ca faptele lor să fie după legea lui Dumnezeu. De aceea, ei au aflat bucurie si în suferinţe.

Noi, astăzi, asemenea lui Adam, dăm neîncetat o rea întrebuinţare voii noastre slobode, păcătuind şi călcând în picioare poruncile lui Dumnezeu. De aici şi toate suferinţele noastre, de aici şi lipsa mângâierii noastre într-însele.

Dar oare cu care dar al lui Dumnezeu nu s-a deprins omul modern să păcătuiască înaintea Sa şi să-i fie necredincios? Iată, Dumnezeu ne-a dăruit sănătate, ca printr-însa să putem să slujim şi lui, şi semenilor noştri! Iar noi folosim rău acest dar preţios de la Dumnezeu, întrebuinţându-l spre păcat şi spre viclenie.

Dumnezeu ne-a dăruit bogăţii ca printr-însele să slujim fraţilor Săi mai mici. Dar noi şi bogăţiile le folosim rău! Dumnezeu ne-a dat virtuţi, ca printr-însele să-l putem preaslăvi. Dar noi, adesea, cu aceste calităţi, necinstim sfântul nume al lui Dumnezeu.

Îndeajuns este să amintim, de pildă, pe acei scriitori care-şi folosesc darul spre a-i huli pe Dumnezeu şi pe sfinţi. Nu este, oare, tot o folosire rea a darurilor primite de la Dumnezeu şi uimitoarele realizări ale tehnicii de astăzi, prin care în loc să se zidească, să se ridice bunăstarea omenirii, au putinţa de a nimici din văzduh oraşe întregi şi de a ucide sute şi mii de oameni paşnici?

Adesea, toate bunurile şi toate însuşirile pe care le-am primit de la Dumnezeu le punem în slujba satanei. Printr-însele căutăm slavă de sine şi desfătări, printr-însele ne aducem mulţumire de sine, printr-însele ne trufim, printr-însele îi vătămăm şi pe semenii noştri.

Mergem, astfel, pe calea cea largă şi pierzătoare care duce la iad. Iar Dumnezeu, Cel Bun, Cel ce are dragoste îmbelşugată, nu vrea să pierim, ci să ne mântuim şi să ajungem la cunoaşterea adevărului. (1 Tm 2, 4)

Dar cum să ne mântuiască? Binefacerile Sale către noi, darurile Sale, îndelunga Sa răbdare, nu ne înţelepţesc şi nu ne îndreaptă. Atunci El caută în alt chip mântuirea noastră. Vede că folosim spre rău bunătatea şi binefacerile Sale, şi atunci ne trimite dureri şi pedepse, ca măcar aşa să ne trezească, să ne înţelepţească şi să ne aducă către Sine.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, 2006, p. 253)