răbdare

Ce să facem ca să primim darul iubirii?

Iubirea e darul lui Dumnezeu şi vine atunci când răbdăm necazurile, când suntem împăcaţi în conştiinţa noastră cu Dumnezeu, când ne luptăm împotriva păcatelor, a răutăţilor, când încercăm să renunţăm la noi înşine şi să dăm dreptate altora, chiar dacă aceştia nu au dreptate. Iubirea o primim prin gesturi concrete prin care înfrângem în noi egoismul nostru, mândria noastră şi lăsăm de la noi, fiindcă iubirea e opusul mândriei.

Prin Cruce se intră în împărăția lui Dumnezeu

Nu este o altă cale de mântuire, de ispășire a păcatelor, decât calea Crucii. Dacă ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi arătat-o pe aceea.

Viaţa însăşi ne învaţă cum să trăim pe calea Crucii

Viaţa însăşi ne învaţă cum să trăim şi drumul nu poate fi lin de-a lungul întregii vieţi. Numai calea Crucii ne conduce întru bucuria comuniunii cu Dumnezeu, dacă, bineînţeles, ne ducem crucea fără cârtire, luând în fiecare zi putere de la Dumnezeu.

Ce să cerem în rugăciune?

Răbdarea este o virtute, una dintre cele mai mari ale creștinătății. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă: „Când vă rugați, nu spuneți multe!”.
Dacă veţi fi optimişti, vă va fi uşor şi să iubiţi, şi să răbdaţi, şi să vă jertfiţi viaţa. (Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism)

Sfânta Ipomoni ‒ drumul spre sfințenie

Slujind poporului, ca împărăteasă, vreme de 35 de ani, Sfânta Ipomoni a pășit pe calea monahală după moartea soțului, slujind Domnului și surorilor sale încă 25 de ani. Iubind pe toată lumea ca pe propriii copii, Sfânta Ipomoni a trecut cu multă răbdare prin toate încercările, plecând la Domnul cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului.

Cel mai important este să faci fapte de pocăință

Este nevoie de timp, răbdare și trebuie să te rabzi pe tine. Firea noastră păcătoasă nu poate împlini dintr-o dată Legea lui Dumnezeu, poruncile lui Dumnezeu.

Cu răbdarea, treci marea vieții

Drumul care-i călăuzește pe călători către cetatea Raiului este în întregime presărat cu ghimpi; cei ce călătoresc pe el vor sângera.

Crucea – semn omenesc și dumnezeiesc

Privită omenește, Crucea este osteneală, răbdare, suferință, luptă împotriva răului; și, fiindcă acestea nu pot fi ocolite în viață, nici crucea nu poate fi ocolită, tot omul trebuie să-și poarte crucea sa.

Ieroschimonahul Onufrie Frunză îşi păstra rânduiala de rugăciune, indiferent de situație

Odată, a stat la spital vreo câteva zile. Şi-a luat acolo o icoană cu Maica Domnului, o candelă, ulei, şi făcea pravilă ca în mănăstire, cele şapte laude, citea la Psaltire şi alte rugăciuni. Iar într-o noapte a venit vrăjmaşul la el, ca un arap, şi a început să-l strângă de gât, zicând: „Nici aici nu-mi dai pace? Şi aici ai venit să mă necăjeşti?”.

Pagini