răbdare

Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul care a îngrijit cu smerenie catârii Mănăstirii Dionisiu

După puţin timp, Sfântul Nifon Patriarhul şi-a luat ucenicul şi au plecat în taină de la Vatopedu la Dionisiu, mănăstirea sa din tinereţe, fără a fi cunoscut şi a spune cuiva cine este. După obiceiul acestei mănăstiri, fiecare monah nou venit trebuia să facă un timp ascultare la catâri şi să aducă cu ei lemne din pădure. Sfântul Nifon a făcut această ascultare cu smerenie şi dragoste, până când l-a descoperit Dumnezeu întregii obşti în chip minunat.

Copilul față în față cu provocările vieții

Atât plăcerile, cât şi reuşita sunt necesare pentru a-l încuraja pe copil în ceea ce face şi a-i oferi prilej de destindere – dar el trebuie să facă faţă şi încercărilor, trebuie să i se ofere şi şansa de a-şi lărgi propriile capacităţi şi chiar de a trece prin experienţa eşecului. Din punct de vedere duhovnicesc trebuie să învăţăm ce înseamnă răbdarea, puterea de îndurare, lucruri care creează neplăcere şi umilinţă.

Pentru blândeţea și răbdarea cea nespusă a Domnului

De răbdarea Ta cea multă Blândul meu Mântuitor Toate s-au mișcat în lume Și în ceruri cu fior.

Caracterele oamenilor diferă între ele

„Sufletele suave ascultă ușor, pe când cele dârze se chinuie să se supună. Se deosebesc între ele ca și bumbacul de fier! Bumbacul are nevoie doar de un cuvânt, pe când fierul are nevoie de focul și de cuptorul patimilor pentru a fi prelucrat!”

Cei ce rabdă se înaripează și se înalță ca vulturii

Așa este orânduit de Dumnezeu, ca fiecare om să aibă în viața aceasta o cruce, adică o durere sufletească, pe care trebuie s-o poarte cu blândețe, căci din lașitate și nerăbdare nu iese niciun folos. Și, de vreme ce și drepții au avut în viața aceasta multe necazuri, noi, păcătoșii, cu atât mai mult trebuie să le răbdăm pe toate. (Sfântul Antonie)

Cuvioasa Teodora de la Sihla ‒ 30 de ani de pustnicie, între stânci

Sfânta Teodora făcea priveghere de toată noaptea cu mâinile înălţate la cer, până se revărsau zorile şi se lumina la faţă cu lumină de sus, apoi se odihnea două ore şi iar începea. Hrană primea numai după două zile, puţini pesmeţi cu ierburi de pădure, ferigă şi măcriş, numit „Măcrişul Sfintei Teodora”. Iar apă aduna din ploi, într-o scobitură deasupra unei stânci, numită până azi „Fântâna Sfintei Teodora”. Şi, adevărată minune, că apa din stâncă nu seca niciodată.

Înainte să-i învățăm pe alții ce-i credința, să ne învățăm mai întâi pe noi înșine

Confuzia noastră tocmai de aici provine, din faptul că tot mai mult suntem aplecați spre învățarea celorlalți și ne străduim nu numai să-i convingem de ideile noastre, dar și să le demonstrăm prin diferite argumente și să-i facem să-și schimbe convingerile lor.

Lui Dumnezeu Îi este foarte plăcut ceea ce se face cu binecuvântare

Domnul Dumnezeu, întru adâncul înțelepciunii Sale nepătrunse de noi, nu întotdeauna îndeplinește pe dată cererile noastre, ci le amână pentru un timp, însă niciun lucru bun, săvârșit în numele Lui, nu rămâne nerăsplătit.

„Nu există cap fără dureri, nici inimă fără tristeți”

Bolile trupești sunt trimise omului de Dumnezeu nu întotdeauna ca pedeapsă pentru păcate, ci uneori și din bunăvoință, pentru eliberarea sau pentru păzirea noastră de bolile sufletești, care sunt mult mai primejdioase decât cele trupești.

Nevoinţele de taină ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Nevoinţele sale cele din inimă, lacrimile de taină, lupta cu gândurile şi cu duhurile rele, cugetările duhovniceşti la cele de sus şi căldura Duhului Sfânt care îi aprindea inima pentru Hristos, singur Dumnezeu le vedea şi le primea ca o ardere de tot a Cuviosului Ioan Sihastrul, neştiute de niciun muritor.

Pagini