Viaţa ţăranului român, însoţită de lumina credinţei curate, este o filă din Sinaxarul Bisericii. Omul care oglindeşte în viaţa lui Evanghelia lui Hristos este ascuns de ochii celorlalţi, dar este cunoscut de toţi. Un astfel de creştin a fost bătrânul Grigore Gabor din satul Stânca Pipirigului, judeţul Neamţ. Până mai curând, familiile românilor erau numeroase, cu mulţi copii. Într-o astfel de familie, care a avut opt copii, s-a născut şi moşul Grigorie, la 15 iunie 1922. De când s-a născut şi până a închis ochii, a purtat povara unei vieţi trudite, a ţăranului de la munte. Dumnezeu i-a dăruit o soţie vrednică şi credincioasă şi opt copii care aveau să-l bucure şi să-l împlinească. Mulţi îşi amintesc de el ca de moşul ce avea un cuvânt de duh pentru fiecare, iar pentru alţii era bătrânul sfătos din faţă porţii. Chiar dacă predica lui nu era altceva decât o depănare de amintiri frumoase, pagini din vieţi de sfinţi sau Pateric, era ca o lecţie pentru fiecare. În tinereţe şi-a odihnit adeseori genunchii sub epitrahilul părintelui Ioanichie Moroi, iar mai apoi mergea pentru cuvânt de întărire şi la părinţii Cleopa, Varsanufie şi Ioanichie de la Sihăstria. În căutarea lui de oameni duhovniceşti a ajuns şi la Schitul Pocrov, unde l-a cunoscut pe părintele Vasile Vasilache, un erudit cărturar şi predicator, exilat de regimul comunist ca egumen la schit, între anii 1948-1958. Cu părintele Vasile a avut o legătură de suflet, ce i-a dat puterea să urce la Pocrov în fiecare duminică, timp de 20 ani împreună cu familia. De altfel, pentru el Pocrovul a fost o şcoală. Aici a învăţat să răsfoiască slova veche din Vieţile Sfinţilor, dar şi cântările de la strană. La suflet i-au rămas şi egumenii de mai târziu ai schitului, părinţii Neonil şi Ghervasie, pe care i-a avut duhovnici. Din rodul ce l-a cules din întâlnirile lui cu aceşti minunaţi părinţi şi-a făcut viaţa lui ca a unui călugăr.

Evlavie deosebită pentru Sfânta Cruce

În fiecare prag de noapte, la lumina a trei lumânări, citea Miezonoptica, înălţând rugăciuni şi suspinuri către Domnul şi Măicuţa Preasfântă, pentru familia lui şi toţi care i-a cunoscut. A fost supraveghetor la Muzeul „Sadoveanu“ de la Schitul Vovidenia 15 ani, timp în care era nelipsit de la rugăciunea din biserică. Cu toate că munca la pădure îl istovea, niciodată oboseala sau boala nu l-au împiedicat să îşi urmeze tipicul de la miezul nopţii. Iar în privinţa postului, nu-şi amintea dacă ar fi fost vreo miercuri sau vineri ori post şi să-i fi dezlegat, rânduială pe care a păstrat-o până la moarte. Avea în mod deosebit evlavie la Sfânta Cruce. Şi atunci când  mânca sau avea de făcut un lucru el se însemna cu multă credinţă cu Sfânta Cruce. După pensie, a devenit omul bisericii. Cu toate că nu avea studii, era considerat de toţi dascăl. Astfel, a slujit la strană timp de 15 ani în Parohia Popeni - Pipirig şi 15 ani în cea de la Stânca - Pipirig. Părintele Mihail Blându, parohul bisericii din satul Stânca, mărturiseşte despre bătrânul Grigorie că ,,a avut slujirea lui aparte, acolo la strană. Avea un cuvânt bun pentru fiecare, presărat deseori cu umor. Iar copiii se simţeau bine în preajma lui pentru că se purta cu dragoste. Avea pedagogia lui“.  Părintele Mihail mai spunea că astfel de oameni slujesc Biserica asemenea preoţilor. S-a dus să-L întâmpine pe Domnul în ajunul Floriilor din acest an, la vârsta de 93 de ani, dar a rămas precum una dintre cele trei lumânări pe care le aprindea în fiecare noapte, mărturie pentru copiii şi nepoţii lui şi pentru toţi cei care voiesc să trăiască o viaţa în Hristos.