Este de două feluri: trupesc şi sufletesc. Post trupesc, adică înfrânarea după putere un anumit tip de mâncare şi băutură, de viaţă conjugală în familie, de somn mult, de vorbire, de auzire şi vedere, ca şi de avere, cu scopul să ne rugăm mai mult, să ne spovedim şi să ne împărtăşim curat cu Sfintele Taine. Este şi post sufletesc, adică înfrânare duhovnicească de gânduri trupeşti şi sufleteşti, de mânie prin împăcare cu vrăjmăşii, de răzbunare, de mândrie, de orice cuget pătimaş care se ascunde în minte, în voinţă şi în inimă.

Cine ţine curăţenie cu soţia în sărbători şi în posturi şi mănâncă de post, acela posteşte cu adevărat şi are mare putere în rugăciune. Cine se înfrânează definitiv, mai ales în posturi, de la radio şi televizor, de jocuri şi nunţi, de beţie şi tutun, de certuri şi înjurături, de citirea cărţilor lumeşti, care tulbură sufletul şi ne fură timpul fără folos, acela posteşte cu adevărat şi cu simţirile şi cu mintea şi cu sufletul. Cine iartă pe toţi şi nu are judecăţi, ci este în pace cu rudele, cu copiii, cu soţia şi duşmanii; cine se înfrânează de somn mult, de vorbirea deşartă, de toate cele rele şi se roagă mereu cu lacrimi, acela posteşte curat şi mare plată va lua. Pe acela îl aude repede Dumnezeu şi casa lui este binecuvântată. (…)

Că cine posteşte, dar nu iartă, nici îşi cere iertare din inimă, în zadar posteşte şi se roagă, în zadar merge la biserică şi spre osândă se împărtăşeşte.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Cuvinte duhovnicești, vol. I, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1992, p. 126-127)