De ce avem nevoie de educație religioasă în școli?
Dezbaterile din ultima vreme pe marginea scoaterii religiei din curricula şcolară ridică mari semne de întrebare asupra direcţiei în care se îndreaptă învăţământul nostru, dar şi societatea românească, în ansamblul ei. Dacă prezenţa icoanelor în şcoli este catalogată de reprezentanţii asociaţiilor secularist-ateiste drept “o discriminare în spaţiul public”, iată că aceleaşi voci, dublate de punctele de vedere ale unor politicieni, fac astăzi presiuni, mai mult ca oricând, pentru ca religia să fie materie opţională, fără a se mai regăsi în trunchiul comun. De asemenea, aceleaşi voci susţin tăierea finanţării Bisericii de la stat, în baza argumentului privind laicitatea statului român.
După 45 de ani în care Biserica a fost supusă terorii ideologice, iată că societatea românească, majoritar creştin-ortodoxă, se confruntă cu un nou val de ateism, promovat prin intermediul campaniilor mediatice instrumentate de organizaţii care au un vădit caracter anti-naţional. O lupta acerbă se duce împotriva fiinţei şi tradiţiilor poporului român, pe frontul familiei ortodoxe, al inocenţei copiilor noştri, al conştiinţei noastre naţionale şi religioase.
Ce presupune, de fapt, scoaterea religiei din şcoli, în contextul actual, în care decadenţa e pe ordinea de zi? Care vor fi consecinţele acestei decizii?
O persoană cu educaţie religioasă are toate şansele să facă faţă provocărilor cu care se va confrunta mai târziu în viaţă. Destrămarea familiilor, avortul, diferite evenimente traumatizante pot fi evitate printr-o educaţie religioasă timpurie.Ce se întâmplă azi cu tinerii noştri? Cine le mai poate oferi repere? Situaţia dezastruoasă din învăţământul actual relevă un lucru clar: societatea românească are, mai mult ca oricând nevoie de modele autentice. Şcoala românească, o instituţie care garanta cândva moralitatea, punând bazele unei educaţii sănătoase, tinde să formeze un om nou. Un om spălat de tot ce e bun, modelat pe principiile unei lumi deformate, o lume pentru care virtutea este o nerozie, iar păcatul o virtute…
De ce avem nevoie de religie în şcoală?Nu pentru a ne îndoctrinacopiii şi nici pentru a-i forma “intoleranţi” sau “extremişti”, aşa cum susţin organizaţiile ateiste, ci pentru a-i îndrepta către “Mama neamului românesc”, aşa cum numea Eminescu Biserica Ortodoxă.
De-a lungul timpului, Biserica a ridicat școli, fundații spitalicești, a făcut acte de caritate, a acordat burse, participând direct la istoria acestui neam, prin îngrijirea sufletelor și asistență socială, prin lupta pentru emanciparea națională acolo unde românii au fost oprimați. Că Biserica a avut o contribuţie importantă în promovarea culturii şi învăţământului românesc, o ştim cu toţii. Mitropolitul Varlaam (1580-1657) a înfiinţat, în colaborare cu domnitorul Vasile Lupu, prima tipografie din Moldova, la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi, unde va tipări şi cărţile sale cele mai valoroase. Este autorul „Cazaniei”, lucrare de căpătâi care conţine primele versuri în limba română, şi a unor scrieri teologice polemice, tot în limba română. Mitropolitul Dosoftei (1624-1693), mitropolit al Moldovei, poet şi traducător, a rămas cunoscut peste veacuri datorită “Psaltirii în versuri”. Mitropolit Antim Ivireanul atipărit numeroase cărţi de cult în limba română (Psaltire, Liturghier, Ceaslov, Molitfelnic etc.). Tot Mitropolitului Antim îi revine meritul de a fi desăvârşit introducerea limbii române în toate slujbele bisericii şi de a crea o limbă liturgică românească, folosită în mare parte şi astăzi. Şi lista mitropoliţilor cărturari care au influenţat decisiv învăţământul şi cultura poporului nostru poate continua.
Biserica face şi azi demersuri pentru susţinerea unui învăţământ bazat pe principii moral-creştine. Astfel, în ultima şedinţă a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
s-a luat decizia “iniţierii unor acţiuni de sensibilizare a oficialităţilor, în sensul introducerii sau revizuirii, în viitoarea Constituţie a României, a unor articole care să facă referire la numele lui Dumnezeu sau care să sublinieze rolul familiei în societate, importanţa tradiţiei creştine a poporului român, evidenţierea rolului pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut şi îl are în istoria ţării, a necesităţii predării religiei în şcoală, precum şi importanţa susţinerii românilor aflaţi în afara graniţelor ţării.”
Ce atitudine ar trebui să avem noi, părinţi, preoţi, profesori, intelectuali, politicieni în faţa acestei provocări fără precent în istoria neamului românesc? O atitudine pasivă nu reprezintă o soluţie, ci mai degrabă un compromis care va atrage după sine mari răspunderi în faţa lui Dumnezeu şi a copiilor noştri.
În încheiere, amintesc faptul că cei care doresc scoaterea religiei şi a icoanelor din şcoli propun, în schimb, legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi introducerea educaţiei sexuale ca materie obligatorie în curricula şcolară. Se urmăreşte, astfel, distrugerea oricăror urme de inocenţă din sufletul copiilor şi obişnuirea lor cu desfrâul. În locul religiei, care îndeamnă copiii spre castitate, înfierând păcatul, la loc de cinste vor sta aberaţiile sexuale precum masturbarea, homosexualitatea, pedofilia, descrise ca manifestări normale ale sexualităţii umane. Programe de acest fel se desfăşoară, deja, în multe ţări ale lumii.
Este aceasta o alternativă pe care părinţii să o poată agrea? Ne dorim ca perversitatea să ia locul cuminţeniei şi bunului simţ? Dacă nu reacţionăm, la nivelul societăţii civile, pentru a stăvili valul ateismului şi perversităţii care a pătruns şi va face ravagii şi în ţara noatră, atunci suntem un popor mort. Iar eforturile înaintaşilor noştri, menţionate mai sus, au fost inutile…
