Dumnezeu răsplătește în taină celor credincioși

Minunea învierii fetei are loc numai în prezența celor doi părinți și a doi ucenici. Iisus nu face minuni ca un iluzionist într-un spectacol cu mult public. Nu mărește suspansul și nu afișează anunțuri pe care să fie scris „senzațional”, „incredibil dar adevărat” sau „numai la noi întâlniți așa ceva”. Chiar dimpotrivă, minunile se fac pentru cei ce cred, nu pentru cei necredincioși spre a-i îndrepta la credință.

Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. (Ev. Luca 8, 41-56)

În duminica a douăzecea după Rusalii s-a citit pericopa evanghelică despre învierea din morți a fiului unei văduve din Nain, iar în a douăzeci și patra, Biserica a rânduit la Sfânta Liturghie oprirea asupra unui alt fragment lucan cu referire la o înviere. De data aceasta este vorba despre o fată în vârstă de doisprezece de ani, de asemenea singurul vlăstar al familiei, însă cu părinți de altă categorie. Tatăl ei era Iair, mai-marele sinagogii din orașul Capernaum. Cine suferă mai mult și cine mai puțin: o văduvă anonimă, fără nimeni pe lume, dintr-un orășel nesemnificativ, sau doi soți de rang înalt dintr-o cetate de vază? Am fi tentați să credem că prima, dar în fața morții este greu să facem clasamente. Cu atât mai mult în fața pierderii tinerilor, în care cei ce i-au născut și-au pus atâtea speranțe. Faptul că Iisus i-a înviat din morți numai pe aceștia doi, precum și pe Lazăr, nu sunt întâmplări și nici rezultatul unor emoții de moment ale Domnului. În vremea propovăduirii Sale au mai fost și alți tineri morți, precum și alte văduve și orfani rămași în urmă. Scopul venirii în lume a lui Mesia nu este însă acela de a aboli moartea fizică, fenomenul în sine. Mult mai importantă este întărirea credinței că moartea nu are stăpânire asupra omului, deși îi curmă viața. Credința e mai mare decât moartea care, biologic vorbind, a revenit peste fiica lui Iair și peste tânărul din Nain, la fel și peste Lazăr. Toți trei odihnesc până azi în lumea celor drepți, așteptând Învierea de la sfârșitul vremurilor. Dar aceasta nu înseamnă că Iisus a performat cele trei învieri degeaba, sau numai pentru a întârzia inevitabilul.

În cazul tânărului din Nain, pomenit cu patru duminici în urmă, nimeni nu I-a cerut Domnului ca să îl învieze. Ci El însuși, văzând durerea maicii văduvite, i-a zis celui mort: „scoală-te!”, ca și cum l-ar fi deșteptat din somn. La fel a trezit-o și pe fata în vârstă de doisprezece de ani, însă la rugămintea fierbinte a tatălui ei, care practic L-a determinat pe Iisus să lase mulțimile și să meargă degrabă la casa acestuia. La Nain toți cei care însoțeau sicriul erau cuprinși de plângere, poate mai mult de dragul mamei rămase decât pentru cel mort, iar în Capernaum, la sosirea lui Iisus în casă toți se tânguiau pentru tânără. La Nain nimeni nu s-a scandalizat de cuvintele Domnului către mama îndurerată, dar în casa înstărită cei de față L-au luat în râs, atunci când spunea că fata doarme. Sunt atitudini diferite, însă nici una neobișnuită, ci foarte omenești. Dar totuși ar trebui să ne dea de gândit cu ce credință a venit Iair, reprezentantul religios al orașului, la Iisus. Oare aflase că a înviat pe un tânăr mort? Nainul nu e chiar atât de departe iar veștile merg repede când e vorba de asemenea întâmplări. Mai e de observat că Iair venise la Hristos când fiica sa încă trăia, fiind grav bolnavă. El venise deci cu nădejdea vindecării ei și nu ca un resemnat în fața morții.

Dar peste toate, în graba ultimelor momente ale vieții acesteia, se mai amestecă și o femeie bolnavă tot de doisprezece ani, suferind o afecțiune despre care nu se vorbea prea mult în public. Aceasta nu îndrăznește să își spună păsul înaintea Domnului. Nici nu e o personalitate, boala ei e „rușinoasă”, iar ea e femeie – pe vremea aceea și chiar mult după, nedemnă să se adreseze direct unui bărbat străin. Dar credința ei a izbăvit-o, așa cum credința a mii și milioane de femei, în taină, de-a lungul veacurilor, însoțită de rugăciunea lor lipsită cel mai adesea de glas, au vindecat prin mila lui Dumnezeu fii, fiice, soți, familii, au adus pacea. Toate minuni tainice, numai de ele și de Dumnezeu în ceruri știute. Femeia cu hemoragie, amintită în această Evanghelie, a rămas necunoscută tuturor, dar nu și lui Hristos, Care le știe pe toate. Credința ei provoacă vindecarea, aproape că îl obligă pe Dumnezeu să o vindece. Numai când Iisus în mod insistent întreabă cine s-a atins de El, aceasta se arată înaintea tuturor, sfioasă. Un atare paragraf intercalat vine să ne arate că Dumnezeu nu uită de cei umili atât social, dar mai ales duhovnicește, sau altfel spus smeriți. Are grijă și de lumea întreagă ca ansamblu, de oameni importanți, dar nu uită pe nimeni, fiind cu totul altfel decât fiecare dintre noi, care tindem să stabilim priorități și, în caz de calamitate, să stabilim care e răul mai mare și cel mai mic, pe cine sacrificăm pentru o cauză mai nobilă.

Revenind la Iair, tatăl îngrijorat, Evanghelistul nu spune dacă acesta s-a impacientat de întârzierea Domnului pe drum și nici măcar dacă s-a tulburat atunci când unul de-al casei i-a ieșit înainte spunându-i să „nu mai supere pe Învățătorul”, fiindcă fata deja a murit. Cu siguranță că omul sinagogii avea credința la care l-a îndemnat Iisus, fiindcă altminteri fata nu ar mai fi fost înviată. Știm din numeroase alte povestiri cum că Mântuitorul vindecă pe baza credinței celor aflați în durere. Iar de aici mai vedem că Dumnezeu alungă pe cei necredincioși. Minunea învierii fetei are loc numai în prezența celor doi părinți și a doi ucenici. Iisus nu face minuni ca un iluzionist într-un spectacol cu mult public. Nu mărește suspansul și nu afișează anunțuri pe care să fie scris „senzațional”, „incredibil dar adevărat” sau „numai la noi întâlniți așa ceva”. Chiar dimpotrivă, minunile se fac pentru cei ce cred, nu pentru cei necredincioși spre a-i îndrepta la credință.

Mulți avem tendința de a-L provoca pe Dumnezeu, cerându-I să facă o minune pentru a crede în El. Și în momentul răstignirii Sale erau unii care Îi cereau să Se coboare de pe cruce ca astfel să îi determine să creadă în El. Și în pilda bogatului nemilostiv, acesta aproape îi poruncea dreptului Avraam să îl trimită pe Lazăr la frații săi, care doar dacă îl vor vedea înviat se vor pocăi, dar Avraam l-a refuzat. Prin urmare, credința se definește tocmai prin ceea ce nu se vede, ci se simte printr-un organ al sufletului. Evanghelia acestei duminici e, prin urmare, nu atât una despre învierea cuiva din morți sau despre vindecarea cuiva de o boală grea, ci despre credința răsplătită în taină.

De la același autor

Ultimele din categorie