De ce este necesară pentru creştin rugăciunea lui Iisus?
La început, unii părăsesc lucrarea lăuntrică sub pretextul că va veni timpul şi pentru ea, dar mai apoi, privind în urmă, observă că timpul deja a trecut şi în loc de o pregătire se aleg cu o pierdere. Şi atunci conştiinţa este neliniştită şi nemulţumită. De ce oare?
„Oricine a pus început pocăinţei sau a început să-L caute pe Dumnezeu, trebuie să i se ofere încă de la început o amplă îndrumare în lucrarea rugăciunii lui Iisus, şi odată cu ea în toate celelalte, pentru că prin această cale poţi să te întăreşti mai repede, să vezi duhovniceşte şi să dobândeşti pacea lăuntrică. Necunoscându-le pe acestea, marea majoritate se opresc doar la lucrarea trupească şi sufletească şi aproape că în zadar îşi cheltuiesc osteneala şi timpul”.
„S-ar părea că este un lucru simplu [rugăciunea lui Iisus- n.n.], dar dacă nu cunoşti nimic despre ea poţi să te osteneşti mult fără să obţii roade. Lucrarea cea exterioară (trupească) este mai uşoară şi de aceea este atrăgătoare, iar cea lăuntrică este mai dificilă şi de aceea adesea poate să te respingă...”
„La început, unii părăsesc lucrarea lăuntrică sub pretextul că va veni timpul şi pentru ea, dar mai apoi, privind în urmă, observă că timpul deja a trecut şi în loc de o pregătire se aleg cu o pierdere. Şi atunci conştiinţa este neliniştită şi nemulţumită. De ce oare? ... Fără gândul la Dumnezeu, fără frica faţă de El şi fără a-L simţi, nu poţi să faci ca sufletul să fie mulţumit... Rugăciunea despre care vorbim este calea directă către această. Gândul precum că este devreme de a lucra rugăciunea lui Iisus nu este adevărat. Toţi trebuie să se roage cu inima şi cu mintea. Orice altă rugăciune nu este rugăciune aşa că binevoiţi de lucraţi şi nu vă leneviţi”.
„Dacă nu munceşti şi nu osteneşti pentru ca să se pecetluiască în mintea şi în inima ta acest Nume înfricoşător, atunci în deşert te ocupi de tăcere, în deşert cânţi, posteşti şi priveghezi. într-un cuvânt, toată osteneala călugărului nu înseamnă nimic fără o astfel de lucrare şi fără gândul la Dumnezeu”.
„Rău fac acei ce se consideră liberi de obligaţia acestei lucrări. Ei înşişi constituie cauza propriului lor eşec şi a faptului că lucrarea lor nu dă roade. Varsă sudoare dar nu văd roade şi, în curând, se răcesc şi totul se sfârşeşte”.
„Această rugăciune să o lucreze fiecare, nu numai monahul, ci şi mireanul. Acesta nu este un lucru mare, ci simplu. Rugăciunea lui Iisus nu este făcătoare de minuni, ci, ca oricare rugăciune scurtă, este cuvântătoare şi exterioară însă poate trece în cea a minţii şi a inimii”.
(Arhiepiscopul Antonie de Golânsk şi Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro