Monahii sunt armata fidelă a lui Hristos, de aceea nici nu sunt plătiţi. Iată, vezi, de ce mulţi nu pot uita Sfântul Munte! Oriunde în altă parte ar merge li se vor cere bani etc., în timp ce pentru Sfântul Munte scot numai o hârtie, iar apoi pot merge mai departe unde vor, fără să plătească. Mănâncă în dar, dorm în dar. Mai află şi altceva, şi de aceea se folosesc. Când eram la Coliba Sfintei Cruci [stareţul a locuit la Coliba Sfintei Cruci între anii 1969-1978], a venit cineva care avea niş­te probleme. Am discutat o oră şi jumătate. După ace­ea a scos să-mi dea 500 de drahme. „Ce-i aceasta?”, îl întreb. „Pentru o simplă vizită la medic plătim atâta. Iartă-mă, nu cumva este puţin?”,  îmi răspunde.

După ultimul incendiu, atunci când au venit în Sfântul Munte unii dintre mai-marii Pieţei Comune ca să vadă ce anume este nevoie şi să ajute, au trecut şi pe la Colibă. În contextul discuţiei ce am avut-o atunci, le-am spus: „Noi am venit aici ca să dăm, n-am venit ca să luăm”. „Pentru prima dată am auzit aceas­ta”, mi-au spus aceia şi au consemnat îndată cele spu­se de mine. Noi ne-am făcut monahi ca să luăm lu­cruri materiale? Nu, ci noi ne-am făcut monahi ca să dăm cele duhovniceşti, fără ca să luăm cele materiale. Să fim eliberaţi de grijile vieţii, ca să ne îngrijim de cele duhovniceşti. Am ieşit din lume pentru dragostea lui Hristos, ca să ne eliberăm de patimi şi să eliberăm şi pe alţii.

Scopul nostru este să-i ajutăm pe oameni cu rugă­ciunea şi cu pilda noastră, ca astfel ei să poată renaş­te duhovniceşte. Când cineva pleacă din lume şi intră în mănăstire, devine Părinte sau Maică, adică Părinte duhovnicesc sau Maică duhovnicească. O fată, atunci când se face monahie, „se mărită”, se face mireasă a lui Hristos, maică duhovnicească şi ajută pentru renaş­terea duhovnicească a oamenilor. Prin rugăciune, ea ajută, de pildă, să se întemeieze familii binecuvânta­te. Dar în afară de rugăciune sunt cazuri când trebuie să se ofere omului şi ajutor omenesc. Orice monahie corectă, în afară de rugăciunea ce-o face pentru lume, ajută mult şi cu felul ei de a fi, printr-o înfruntare co­rectă a situaţiilor, prin două cuvinte ce le va spune acolo la arhondaric unui închinător, ca să-l ajute să prindă sensul cel mai adânc al vieţii sau unei mame pentru ca să o sprijine.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 357-359)