Iisus a început să le arate ucenicilor Săi că trebuie ca El să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor şi a marilor preoţi şi a cărturarilor şi să fie ucis şi înviat a treia zi. Înflăcărat de iubire arzătoare pentru Domnul, Sfântul Apostol Petru nu dorea ca ceva rău să I se întâmple lui Iisus. Aşadar, atunci când Iisus şi-a proorocit propriile suferinţe, „Petru L-a luat deoparte de Iisus şi a început să-L mustre, zicând: «Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta». Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: «Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor»” (Matei 16,22-23).

Sfântul Ioan Gură de Aur ne tâlcuieşte: „Într-adevăr, era dorinţa vrăjmaşului ca Hristos să nu pătimească. Din acest motiv, l-a certat Hristos cu atâta severitate, de vreme ce ştia că atât Petru, cât şi ceilalţi se temeau în special de aceasta şi nu ar fi acceptat-o cu uşurinţă”[1]. Acum, Petru L-a contrazis pe Domnul şi I-a vorbit din neştiinţă. Deşi acele cuvinte ale apostolului nu au fost plăcute Domnului Iisus, Care a venit pe pământ să răscumpere neamul omenesc prin Patimile Sale, cu toate acestea, ele au fost inspirate de o dragoste fierbinte faţă de Domnul. În ele se poate citi şi nevinovăţia ucenicului. Auzind cuvintele pline de reproş ale Domnului: „Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi eşti”, ucenicul nu a fost mişcat spre mânie sau iritare. Petru nu L-a părăsit pe Hristos Mântuitorul, ci acceptând reproşul cu iubire, L-a urmat pe Domnul cu o şi mai mare grijă.

(extras din Sinaxarul mare al Bisericii Ortodoxe. Luna iunie, în curs de apariţie la Editura Doxologia)