Dincolo de conținuturile procesului educațional, atitudinea profesorilor implicați în activitatea și comunicarea didactică este la fel de importantă și are consecințe în formarea unor comportamente corecte la elevi. Ce este profesorul pentru elevii săi și ce anume nu poate fi, care sunt problemele de fond ale învățământului din țara noastră, de ce să venim totuși cu drag la școală, ce desemnează conceptul „mediu prietenos de învățare”, ce rol are internetul în educație și de ce succesul profesional și reușita umană nu pot fi despărțite, am aflat discutând cu un prețuit teoretician al pedagogiei, prof. univ. dr. Constantin Cucoș, Director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Al. I. Cuza”, dar și cu un practician din mediul preuniversitar, doamna Nicoleta Munteanu, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național Iași.

„Oamenii sunt atrași de mirajul reușitei fără efort”

Reușita în viață prin educație nu este azi o utopie a vremurilor îndepărtate. Ea rămâne mereu actuală pentru cei care înțeleg că succesul facil nu este durabil. Kant spunea că omul că se naște cu un anumit potențial, dardevine om prin educație, prin activarea acestui potențial.

Dacă nu este ajutat, scos dintr-o anumită stare și pus pe o linie de civilitate de către alții, de profesori, de la sine și prin sine nu se poate dezvolta și nu se poate integra într-o comunitate. În opinia prof. univ. Constantin Cucoș, există o discrepanță între ceea ce oferă mediul sociocultural actual și principiile pe care profesorii le promovează. „Oamenii trag cu ochiul la ce se întâmplă în jurul lor și observă că anumite persoane se descurcă și fără educație, și fără să se raporteze la lumea principiilor și a valorilor. Ei sunt atrași de acest miraj al reușitei fără efort”, remarcă acesta. Reușita în viață a unei persoane e trunchiată, vagă și lipsită de consistență în afara unui  corolar de valori și a unei experiențe de viață mediate prin cultură. Aceasta e părerea doamnei Nicoleta Munteanu, profesor de limba română. Ea subliniază faptul că „rolul educației este și acela de a te face să locuiești cultural lumea, nu doar să viețuiești în vecinătatea succesului social”.

Timpul pentru conexiuni și valorizări în clasă a informațiilor e insuficient

În prezent, învățământul românesc se confruntă cu câteva probleme presante. Există un decalaj între conținutul care se oferă elevilor și ceea ce vor face ei mai târziu, între ceea ce oferă școala și ceea ce are nevoie omul pentru societate și pentru câmpul muncii.

Prof. univ. Constantin Cucoș apreciază că, în cazul României, acest decalaj este puțin cam mare pentru că cei care alcătuiesc planul de învățământ și manualele nu percep la timp aceste nevoi ale societății. „Se așteaptă uneori decenii sau alții ne trag de mânecă spunându-ne: «Ceea ce predați voi acolo sunt niște teme care nu mai au impact, fiind de mult excluse din alte sisteme de învățământ». Noroc de acei dascăli dăruiți, care percep mai repede decât aceste cadre formale de ceea ce au nevoie elevii, oferindu-le valori ale cunoașterii cu adevărat operante, folositoare”.

Prof. Nicoleta Munteanu observă discontinuitatea între ceea ce studiază uneori adolescentul la școală și exigențele mediului universitar, deoarece programele nu sunt adaptate la nevoile generației actuale. „Accentul se pune pe latura teoretică și tinerii rămân cu o imagine abstractă asupra fenomenelor studiate”, a subliniat  aceasta.

O altă hibă a învățământului este supraîncărcarea conținutului. În concepția prof. univ. Constantin Cucoș, programa trebuie să fie mai echilibrată, mai flexibilă, pe măsura posibilităților de înțelegere și de absorbție a copilului. „Am fost la inspecții și uneori mă durea capul doar stând în bancă și observând câte lucruri făcea învățătoarea cu copiii la oră. Parcă era o demonstrație de forță despre câte se pot preda și învăța”, a afirmat acesta.

În plus, corpul profesoral este foarte diversificat și reunește multe generații cu mentalități și atitudini diverse: de la persoane conservatoare până la persoane deosebit de deschise, care adoptă într-un mod autonom formule de predare noi care convin și elevilor, și realităților zilei. Prof. univ. Constantin Cucoș evidențiază că dinamica este în favoarea celor flexibili, a celor care adoptă noul și schimbarea. 

„Educația se face aici și acum, dar pentru mai târziu”

Trăim într-o lume a unui consum imediat. Acesta e trendul actual, dar formarea autentică a persoanei presupune și o formare pentru a aștepta,pentru a identifica ce este oportun la un moment dat. Economia unei țări este determinată de calitatea educației. Însă învățământul nu trebuie să deservească într-un mod imediat și mecanic cerințele și presiunile economicului. „Economicul are un caracter contextual, el acționează aici și acum. Paradoxul educației e că ea se face aici și acum, dar pentru mai târziu. Efectele educației nu se văd imediat ci, de cele mai multe ori, în timpurile ce vin. Putem vorbi, în acest sens, de o anumită indeterminare a efectelor educației, nu în înțelesul că acestea nu s-ar ivi, ci cu privire la momentul activării lor”, evidențiază prof. univ. Constantin Cucoș.

„Societatea cere oameni pregătiți pentru succes, nu pentru valoare”

Acțiunea școlii, familiei, comunității și Bisericii trebuie să fie colaborativă. Fiecare din instituțiile enumerate trebuie să fie specializată pe o anumită direcție. Ceea ce face una dintre ele trebuie împlinit, dus mai departe, la un alt nivel de cealaltă instituție. Coerența e o primă condiție. Complementaritatea e o altă cerință. „Cei care acționează în aceste instituții trebuie să fie formați pentru acest lucru. Ce face familia nu poate să facă școala: cei 7 ani de acasă. Dragostea părinților față de copii nu poate fi preluată de nimeni. Ce face Biserica, nu poate să facă școala și invers”, opinează prof. univ. Constantin Cucoș.

Părinții au tot mai puțin timp pentru un dialog eficient cu școala și cu propriii copii. Ca o soluție, există „Școala părinților”. În mod traditional, ei nu frecventau astfel de întâlniri, dar în societatea modernă e nevoie de o pregătire a lor pentru a face față unor probleme și solicitări tot mai complexe.

În concepția profesorului de limba română, comunitatea poate să creeze un mediu receptiv, un dialog între diverse grupuri de elevi și reprezentanți ai unor instituții și ai mediului de afaceri pentru ca elevii să se familiarizeze cu problemele reale ale comunității și să se implice în rezolvarea lor. Rolul Bisericii poate fi extrem de important, nu doar prin profesorii de religie, ci și prin consolidarea încrederii tinerilor în instituția pe care o reprezintă și în valorile specifice: bunătate, iubire, smerenie. Preotul este sacerdot, dar în același timp realizează activități culturale, mese rotunde, excursii cu tinerii și copiii din parohia sa sau de la școala unde predă. Și acest lucru presupune pentru el o anumită formare.

„E greu să fii interesat de ființa celui din fața ta, să cauți împreună cu el sensul existenței, binele, frumosul când lipsește timpul, bucuria descoperirii și împărtășirii unei idei, când societatea cere indivizi în serie, bine pregătiți pentru succes, nu pentru valoare”, a evidențiat prof. Nicoleta Munteanu.

„Copilul crede că întreaga lume îi stă la picioare, printr-o apăsare de mouse”

Internetul face parte din ce în ce mai mult din viața elevilor, iar un aspect actual al educației este cultivarea discernământului în selectarea informației.„Copilul are impresia că printr-o simplă apăsare de mouse, întreaga lume îi stă la picioare. E foarte dificil să-i explici de ce trebuie să verifice și apoi să restructureze informația. Aici ar trebui să intervină profesorul, care să îi arate cum să facă trierea și care e diferența dintre o informație luată pasiv și una asimilată”, consideră prof. Nicoleta Munteanu.  O învățare în clasă poate fi uneori continuată și completată acasă prin navigarea pe anumite site-uri, dar biblioteca rămâne totuși la îndemâna elevilor ca un spațiu înzestrat din capul locului cu valori.

„Să avem credința că elevul este capabil și este bun”

Deși între magistru și discipol nu poate exista „prietenie”, în înțelesul curent,prof. univ. Constantin Cucoș afirmă că „mediul prietenos de învățare” este de dorit. El presupune o relație specială între profesor și elevi, o relație personalizată, destinsă și distinsă, prin care îl valorizezi pe celălalt, îi creezi conștiința faptului că este luat în seamă. Un proces de învățământ modern cere o astfel de interacțiune.

„Exercițiul educației presupune și un mic truc: îi induc elevului posibilități pe care el încă nu le are. Eu sunt conștient că nu le are, dar îl solidarizez cu o anumită credință, cu o anumită proiecție, ca el să-și mobilizeze toate energiile pentru a arăta și a activa ceea ce eu preconizez. Dacă face un pas înainte, dacă progresează, eu sunt mulțumit. Când cineva te mângâie pe creștet, chiar dacă ai și 80 de ani, acest gest are efecte benefice”, consideră  prof. univ. Constantin Cucoș.Acest principiu acționează și la nivelul adulților, chiar dacă ei își dau seama de acest truc. El dă naștere unei anumite reflecții: „oare chiar sunt bun la asta, așa cum mi-a spus profesorul?”

„Dascălul nu poate fi un substitut al familiei”

De ce să venim cu drag la școală, fie că suntem profesori, elevi sau studenți? Primii, pentru faptul că împlinesc o activitate privilegiată, desfășurată de foarte puțini. Doar părinții mai fac acest lucru pentru că sunt legați biologic de copii. „Să ne creăm bucurii simple, dar fundamentale, bucuria aceasta pe care ne-o oferă formarea unui copil”, îndeamnă  prof.univ. Constantin Cucoș.

Elevii, pentru că au posibilitatea sănu fie conformiști, să interogheze și să se interogheze,  pentru că vor dobândi curajul de a fi ei înșiși. Studenții – deoarece au în față un parcurs intelectual și spiritual privilegiat, cel universitar, din care pot să absoarbă tot ce înseamnă valoare și să aibă încredere că munca lor prezentă va da roade peste puțin timp.

Dascălul nu poate fi un substitut al familiei, nu poate fi un prieten, nu poate fi niciodată pe deplin obiectiv. La modul ideal, el ar trebui să fie magistru, catalizator al unor aptitudini neștiute ale elevilor. În opinia profesorului de limba română, astăzi, dascălul e, din păcate, „un fel de portavoce neutră, o sursă de informații care nu rezonează suficient cu umanitatea celor din fața lui”. „Un profesor bun, și mă refer la profesorul de literatură, este cel care reușește să îl facă pe elev să citească și după ce examenul de bacalaureat s-a terminat și totodată omul a cărui amintire o păstrezi în căușul sufletului”, a menționat Nicoleta Munteanu, profesor de limba română la Colegiul Național Iași.

Pentru studenții săi, profesorul ar trebui să fie un model de interacțiune, un model uman, un model de știință și de conștiință. Profesorii nu oferă doar cunoștințe. Azi, acestea pot fi accesate și într-un mod independent. „Noi ne oferim ca un tot spiritual și prin asta ne împlinim. Simți că nu arzi de unul singur și că ceea ce produci tu ca simplă idee sau proiecție are un anumit impact, rezonează în sufletul și în mintea celuilalt”, crede prof. univ. Constantin Cucoș.

„Dacă ar fi să aleg din nou o meserie, tot profesor m-aș face”

Prof. univ. Constantin Cucoș apreciază faptul că tot mai puțini absolvenți foarte buni aleg să profeseze în învățământ. Deși sub aspect financiar, meseria de profesor nu este deloc atractivă în contextul actual, pentru cei care au vocație, aceasta oferă satisfacții. „E dureros că profesorul nu mai are același statut precum altădată.Din cauza contextului în care trăim, devalorizarea acestei profesii nu este doar materială, ci și simbolică”, opinează prof. univ. Constantin Cucoș.

Acesta le recomandă tinerilor care au venit în universitate cu gândul de a se forma ca dascăli să rămână pe această linie profesională. „Ești pentru copil asemenea unui părinte spiritual, pe un anumit orizont; desigur, nu te poți substitui părintelui biologic sau preotului, dar prin autoritatea ta îl luminezi, îi deschizi apetitul față de cultură, față de cunoaștere, față de o conduită frumoasă”, susține prof. univ. Constantin Cucoș. Aceste principii și chemări sunt respectate de profesori dintotdeauna. Societatea va avea nevoie de ei pentru a rezista în timp și pentru a înmulți acest capital cultural, statornicit la nivelul umanității.

Anumite aspecte ale profesiei de dascăl pot fi învățate, dar vocația este fundamentală. El crede, totuși, că elementul vocație a cam intrat în declin. Iar dacă nu ai vocație, nu ai ce să cauți în învățământ. „Dragostea față de copil, empatizarea cu celălalt, putința de a comunica ceea ce ai de spus sau vrei să transmiți sunt niște calități indispensabile dascălului”, apreciază acesta.

„Cu toții suntem responsabili, de la decidenți până la învățători”

E adevărat că profesorul trebuie să proiecteze precum un inginer un anumit parcurs de formare a generațiilor și un parcurs de formare a persoanei.

Noua Lege a Educației, adoptată la începutul anului curent, cere structurarea unui proiect individual de dezvoltare pentru fiecare elev, acel portofoliu educațional. Însă numărul mare de elevi pe clasă și alte responsabilități ce-i revin profesorului îl transformă pe acesta într-un fel de funcționar care va scrie rapoarte, alunecând într-un formalism. „Uităm elevul și ne centrăm pe hârtii care au ca referent elevul, dar nu acționăm asupra elevului, ci facem ca hârtiile să sune bine. Dacă hârtia e în regulă, înseamnă că și realitatea e în regulă”, consideră prof. univ. Constantin Cucoș. 

Dacă se oprește doar la accesarea de cunoștințe, educația nu mai este educație. O informație trebuie să capete o semnificație, să i se acorde o anumită importanță, utilitate. Elevul trebuie să știe când trebuie să o activeze, aceasta deja înseamnă competență. E adevărat că învățământul românesc se oprește de multe ori la prima treaptă. De ce? Pentru că e mai comod pentru profesor, dar și pentru școală. Cunoștința se evaluează astfel mai ușor. Dacă elevul știe definiția și clasificarea, foarte bine. Însă un pas înainte către competență ar fi ca el să fie pus în situația de a regândi o clasificare, de a redefini o noțiune cu propriile cuvinte.

„Cu toții suntem responsabili, începând cu decidenții de la nivelul ministerului și până la cel mai de jos actor, care este învățătorul. La toate nivelurile trebuie să se schimbe ceva: modul de a vedea lucrurile, de a gândi, de a acționa. E nevoie de un anumit curaj, de o mai mare autonomie responsabilă și creatoare”, remarcă  prof. univ. Constantin Cucoș.

„Reușita umană încununează succesul profesional, îl desăvârșește”

Degeaba ești un foarte bun specialist dacă din punct de vedere uman ești catastrofal. De aceea, profesorul are o misiune grea, dar indiciul că jertfa sa a meritat e vizibil în momentul în care cei pe care i-a format îmbină succesul profesional cu reușita umană. Ceea ce clamezi prin reușita profesională trebuie să arăți și prin propriul comportament, acum sau mai târziu. Succesul profesional poate să fie conjunctural, relativ, dar reușita umană e o problemă de permanență și de continuitate.

Întrebat de răsplata umană a profesiei de dascăl, profesorul universitar a spus că poate da multe exemple. Esențialul e redat mai jos, iar ștafeta va fi predată celui ce vine din urmă, cu dragoste față de copii și cu voință de a modela caractere, cu același gând, de a perpetua o misiune nu tocmai ușoară.

„Cea mai mare bucurie și satisfacție o ai când vezi că cei pe care i-ai vizat te-au ajuns din urmă și chiar sunt înaintea ta. Faptul că foști studenți au ajuns să-mi fie colegi e un semn al bucuriei, o răsplată. Devin ei înșiși niște modele. Îi formăm ca ei înșiși, la un moment dat, să „tragă” lumea în sus și s-o ducă mai departe. Pentru că noi ne jucăm rolul doar o anumită perioadă, avem o existență limitată, după care ieșim din scenă, lăsând înlocuitori. Dacă acești înlocuitori sunt de calitate, cel puțin pe măsura generației tale, ești mulțumit, ai o satisfacție maximă”, a concluzionat prof. univ. Constantin Cucoș, Director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.