În timpul ocupaţiei italiene, într-o duminică din februarie 1942, după sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, armata italiană a venit în satul meu cerând tuturor celor care aveau arme să le predea. Deja adunasem toate armele şi le dădusem celor responsabili.  Au venit apoi,a doua oară, cerând din nou armele. Între timp, au arestat douăzeci şi patru de oameni şi i-au pregătit pentru execuţie. Satul a fost cuprins de panică în aşteptarea nenorocirii ce era gata să se întâmple. Situaţia era disperată. Rămăsesem doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Am fugit imediat în biserica Arhanghelilor – un loc unde ei au făcut nenumărate minuni. Am căzut în genunchi şi i-am implorat cu lacrimi, din adâncul inimii, să facă o minune chiar atunci şi să-i salveze pe cei douăzeci şi patru de oameni. Nici nu reuşesc să-mi mai amintesc ce am spus în rugăciune. Am simţit doar asigurarea Sfinţilor Arhangheli că totul va fi sub în grija lor. În timp ce şirul celor arestaţi se îndrepta spre propria lor Golgotă, am alergat către ofiţerul italian, şi i-am zis: „Declar cu toată răspunderea că nu au arme!” De îndată ce m-a văzut, ofiţerul s-a oprit, m-a salutat şi mi-a spus: „Vom face tot ce va dori preotul!”I-am zis apoi: „Te rog, dacă se poate, lasă-i pe aceşti douăzeci şi patru de oameni să plece – sunt nevinovaţi!” A încuviinţat. „De dragul preotului, vă las viaţa!” Bucuria lor şi a mea a fost dincolo de cuvinte. Vedeţi ce putere are rugăciunea? Domnul spune: Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide (Mat. 7: 7).

(Părintele Dimitri Gagastathis, Viaţa, minunile şi sfaturile duhovniceşti ale unui preot simplu din zilele noastre, Editura „Orthodox Kypseli”, Tesalonic)