De atacurile vrăjmaşului, de tulburările şi de rănile inimii nimeni nu este slobod. Aşa este orânduită viața noastră. Însă acest lucru nu este spre pierzarea noastră, ci spre mântuire. În noi se ascunde tot răul, ca urmare a căderii. De acest rău trebuie să ne curăţim inima. Dar, ca să o curăţim, trebuie să-l vedem: ca să-l vedem, trebuie ca el să iasă din ascunzişul lui... Iar când iese, trebuie să-l curmăm - prin împotrivire, rugăciune şi ură. Şi aceasta să facem de fiecare dată când răul iese din ascunziş. Şi tocmai acest lucru îl fac ispitele din partea trupului, a lumii şi a diavolului. Ele cheamă afară răul ascuns în noi.

Lucrarea noastră este ca, îndată ce-l vedem ieşit din inimă, să-l retezăm. Şi acesta este un lucru bun pentru noi. Aşa cum slăbiciunea iese prin spuzeală, aşa şi răul ascuns în noi iese prin gândurile, simţămintele, îndemnurile şi pornirile rele... Şi, pentru că spuzeala nu este alungată înăuntru, ci este curăţită, atunci şi seva lăuntrică se curăţeşte. Aşa şi în suflet, când răul care iese la iveală prin gânduri, simţăminte şi îndemnuri nu este tăinuit înăuntru, ci este retezat, atunci curăţia sufletească se întăreşte în interior.

De unde vine răul în lume? Nu de la Dumnezeu; dar este îngăduit de Dumnezeu, deoarece ţelul pentru care a fost creată lumea poate fi atins şi prin rău, ca şi fară rău. Izvorul răului, însă, este în libertatea care nu voieşte să se supună voii lui Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 283-284)