De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi pe fratele să se culce, mâhnit fiind asupra lui, ci mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău (Matei 5, 24) şi, venind, adu-I lui Hristos, prin stăruitoare rugăciune, darul dragostei: conştiinţa curată.

Dacă cel ce are toate darurile Duhului, iar dragoste nu are, nimic nu foloseşte, după cum grăieşte dumnezeiescul Apostol (I Corinteni 13, 3); deci câtă sârguinţă suntem datori a arăta pentru dobândirea ei! Dacă iubirea nu face rău aproapelui (Romani 13, 10), cel ce pizmuieşte pe fratele şi se întristează pentru vieţuirea lui cea bună şi batjocorindu-l, îi necinsteşte bunul nume sau caută a-i face rău, se arată pe sine străin de dragoste, vinovat făcându-se osândei veşnice. 

Dacă cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea (Iacov 4, 11), iar legea lui Hristos este dragostea, atunci clevetitorul cade din dragostea lui Hristos, nefăcându-se părtaş de veşnica milă.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Patru sute de cugetări creștine, Editura Credința Strămoșească, Iași, 1998, pp. 52-53)