Citirea Sfintelor Scripturi să-ţi fie, ca şi rugăciunea, pravilă de zi cu zi, rânduială de necălcat. Citeşte la rând, verset după verset, nu pe sărite, ca să vezi unde şi când s-a rostit acel cuvânt!

Nu-s numai pentru minte. „Scripturile nu s-au dat ca să gândim la ele, ci ca să le trăim.”

Nu-s cugetări în ele, ci adevăr şi viaţă, fapte ce s-au petrecut cu adevărat. Citeşte nu după lite­ră, ci după duh, cu simţirea inimii, uitând de minte, sau cu mintea pogorâtă în inimă.

În vremea citirii lor, ne ispiteşte dracul ca la rugăciune. El, care „mai şi teologhiseşte câteodată", vine şi seamănă îndoieli, ne arată deosebiri şi nepotriviri, numai ca să ne smintim. Ca și la rugăciune, vezi-ţi de treaba ta, fără să iei aminte la ce-ţi şopteşte.

Citirea fără duh de iscodire a Sfintelor Scrip­turi, cu o inimă curată, ce-ascultă de porunci, o să ne deprindă încet-încet, ca rugăciunea, cu „deosebirea gândurilor", ca să ştim ce să primim şi ce să dăm de-o parte.

(Jean Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă, Editura Sophia, București, 2007, p. 66)