Laurenția Timar si Aurora Ghirasim in 21 nov. 2001

Noi suntem părinții. Ce-am putea să facem?

Motto: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăția cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. “Matei (18,3)

Aceste vorbe Le-a rostit Mântuitorul, în timp ce-l ținea în brațe pe copilul Ignatie. Acesta avea să devină unul din primii martiri episcopi, care socoteau că viața fără Hristos este mai rea decât moartea. Martiriul lui a fost în arena din Roma. Trupul lui a fost sfârtecat de lei. Tot ce a mai rămas au fost oasele mai mari. Aceste sfinte moaște au tămăduit mulți oameni care cu credință îl rugau pe Dumnezeu pentru vindecare.

Episcopul martir Ignatie este un mare sfânt al Bisericii creștine. Dar cum a ajuns el un asemenea om? Cum de a putut să privească moartea în ochi cu atâta seninătate? Cum de s-a putut ca acest copil iudeu să ajungă să fie un episcop înțelept, despre care se vorbește cu atâta evlavie 2000 de ani după moartea sa?

Cui îi datorează omul înțelepciunea sa? Lui Dumnezeu!

Cui îi datorează omul educația sa? Părinților!

Cui îi datorează omul ușurarea înțelegerii marilor probleme ale omenirii? Profesorilor!

Cui îi datorează omul faptul că este creștin? Tuturor acestora!

Am putea oare să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat cu Ignatie dacă părinții lui nu l-ar fi dus la Mântuitorul pentru binecuvântare? Poate că astăzi nu am fi știut nimic despre un asemenea om, dacă Dumnezeu nu l-ar fi luat la sine zicând: “Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor.“ (Mt 19,14)

DEX-ul definește prin părinte atât mama și tata, cât și un îndrumător, călăuzitor, protector spiritual, sau pe însuși Dumnezeu, ca protector al oamenilor, întemeietor sau conducător al Bisericii creștine.

Poate că ar trebui să privim care este decursul unei vieți creștine, pornind de la taina nunții. Există anumiți dușmani ai familiei, dintre care amintesc: ignoranța tinerilor, lipsa de discuție a părinților cu viitorii părinți, lipsa de perspectivă, lipsa de informare sau conciliere în domeniu, stresul, discriminarea femeii și chiar gradul de mobilitate oferit de locul de muncă. Toate aceste aspecte ar trebui discutate înainte de căsătorie.

Tinerii ar trebui să discute cu diferiți preoți, cu părinții sau persoane avizate care să-i pregătească cu privire la situațiile și problemele care pot apărea de-a lungul vieții de familie. Trebuie găsit un preot duhovnic al cuplului. Pregătirea creștinilor se face prin post, rugăciune, pelerinaje la sfintele mănăstiri. În unele familii se roagă și țin post și nașii și părinții.

Apariția copiilor reprezintă un pas spre maturizarea noii familii. O mămică creștină când realizează că va avea un copil se gândește la sănătatea și mântuirea lui. Multe mame au nevoie de consiliere pe perioada sarcinii. Apariția unui copil poate să-i găsească pe părinți nepregătiți. Sunt unii părinți care își doresc foarte mult să aibă copii, dar alții nu. Mama este bine să consulte atât medicul, duhovnicul cât și cabinete de consiliere. Medicul supraveghează starea fătului, prescriind medicamente. Duhovnicul pregătește mama sufletește prin dezlegarea păcatelor la spovedanie și sfânta împărtășanie. Multe mame au nevoie de dietă specială, nu suportă anumite alimente. Postul din perioada sarcini și din perioada de alăptare este un alt lucru care se discută și se stabilește împreună cu duhovnicul. Cabinetele de consiliere sunt un lucru nou în România. Ele au cadre specializate - psihologi, teologi - pentru sfaturi atât în domeniul căsătoriei cât și al sarcinii. Cu cât mama se informează mai mult în această perioadă cu atât ea se va descurca mai bine. Nu trebuie desconsiderate nici sfaturile clasice oferite de mame, mătuși sau bunici.

Mamele creștine în timpul sarcinii se roagă la Maica Domnului pentru ajutor și naștere ușoară.

Încă din această perioadă tata se implică, spovedindu-se și rugându-se și el. Multe familii fac rugăciuni împreună. Bucuria este cu atât mai mare, dacă familia e mai numeroasă și participă și frații mai mari.

După nașterea copilului urmează o perioadă de 40 de zile de refacere a mamei și acomodare a nou născutului cu lumea. La 7 zile de la nașterea copilului preotul sfințește o aghiasmă specială. Mama lăuză și copilul pot bea din ea sau se pot stropi cu ea. Până la botez, copilul poate fi pus pe pomelnice, la rugăciune, cu specificația că este „catehumen“, adică se pregătește să fie creștin.

Botezul reprezintă un eveniment de bucurie pentru toată familia și pentru Biserică totodată. Familia și prietenii se adună plini de emoție ca să asiste la o nouă naștere, întru Hristos. Există situații speciale, de urgență, când copilul este bolnav și atunci botezul poate fi făcut și de alte persoane, nu neapărat preoți, încă din prima zi de naștere. Creștinii în general dau nume de sfinți copiilor lor, din smerenie față de Dumnezeu și-l roagă pe sfântul al cărui nume îl poartă copilul să-i devină ocrotitor.

După botez, părintele Cleopa în “În lumina și faptele credinței“ recomandă o cît mai deasă împărtășire a copilașilor. Până la vârsta de 2 ani se pot împărtăși și mâncați, de la 2 ani pe nemâncate și nebăute dar fără spovedanie, iar de la 7 ani trebuie spovediți. Postul îl pot începe de la 10-12 ani miercurea și vinerea, iar cu timpul după puterea fiecăruia și la îndemnul duhovnicului pot trece în câțiva ani să țină posturile.

Este surprinzător cât de mult ajută mersul la Sfânta Liturghie duminica într-o familie. Nu vorbesc aici numai de puterea rugăciunii Sfântului Duh, ecteniile care spun “pentru cei ce cu credință, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu intră într-însa (sfânta biserică),Domului să ne rugăm“ sau “Pentru ca să fim noi izbăviți de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm“ sau “pentru toți cei de față cu tot neamul lor, Domnului să ne rugăm“, ci vorbesc și de aspectul practic. Familia are câteva minute când merge împreună la biserică, când vin acasă, când servesc masa după Sfânta Liturghie, ceea ce creează o apropiere și de multe ori dă răgazul unor discuții.

Familia crește copilul, îl formează în cei “7 ani de acasă“. Rolul părinților și al nașilor copilului este frumos și greu, deoarece în această perioadă se pun bazele personalității celui ce va deveni “mădular al Bisericii“. Un copil care știe că o rugăciune spusă din inimă curată poate salva pe oricine dintr-o situație disperată, învață să își pună încrederea în Dumnezeu. Când își vede părinții în genunchi în fiecare dimineață și seară rugându-se lui Dumnezeu pentru iertarea de păcate realizează că „Doamne Doamne“ ne ușurează viața și că sfinții săi ucenici și apostoli aduc bucurii celor care sunt cuminți și credincioși (ex Sfântul Nicole, Moș Crăciun, Iepurașul – doar dacă părinții știu să facă legătura cu Dumnezeu.). Când îți vede părinții interesați de jocurile sale, când aceștia iau în serios supărările și încercările celui mic, încercând să-l ajute și să-i explice care este calea ce trebuie urmată și care valori nu trebuie încălcate sub nici o circumstanță, copilul va ști că, după Dumnezeu și Maica Domnului, părinții sunt singurii din lumea aceasta care îl pot ajuta mereu, în orice privință și oricât de grea ar fi încercarea.

Aceasta este baza celor “șapte ani de acasă“. Nu doar cum se poartă cineva în societate, ci cum trebuie să se poarte în familie, cum trebuie să se poarte cu copiii de vârsta lui, cum trebuie să se poarte cu cei maturi.

Având aceste noțiuni bine înrădăcinate în sufletul lui, copilul este pregătit pentru o nouă cunoaștere. Acum trece într-o altă etapă a dezvoltării sale: dezlipirea încetul cu încetul de familie. Având noțiunile creștine de bază va fi un om înțelept, care va ști că educația și știința pot ușura viața aceasta, va ști că trebuie să fie politicos cu profesorii, va ști care sunt adevăratele valori care trebuie urmate în viață.

Biserica încearcă să ajute familiile care se confruntă cu probleme ale sărăciei sau neputinței umane.

Noi trăim într-o societate secularizată, care a distrus aproape o întreagă generație.

Străbunicii și bunicii mei deși nu erau oameni învățați, știau pe de rost pasaje din Sfânta Scriptură și Psalmi. Ei cunoșteau cântările din Sfânta Liturghie și Vecernie. Când eram mică îmi povesteau istorioare duhovnicești, pe care ulterior le-am citit în Pateric sau Limonariu. La începutul fiecărui post, spălau vasele cu leșie pentru a nu rămâne vreo urmă din mâncarea de dulce care se pregătise până atunci. Mergeau la biserică totdeauna fiind curați, având haine curate și pantofii curățați. Când apărea vreo încercare, mereu găseau o soluție din Biblie sau o vorbă de duh de acolo. Ei nu înjurau. Când un om o necăjea pe bunica tatălui meu atâta spunea: “E un om fără frică de Dumnezeu și fără rușine de oameni“. Cu asta îl cataloga și gata. Câtă sfințenie în viața lor! I-am întrebat unde au învățat toate astea. Mi-au răspuns simplu că așa au pomenit. Carte n-au învățat mai mult de opt clase, că erau săraci și trebuiau să-si ajute părinții în gospodărie. Acum 80 de ani făceau religie cu preotul. Preotul din sat le era aproape în orice situație: la căsătorie, botez, sfințirea caselor, holdelor, când erau bolnavi sau când plecau spre Domnul. Mergeau la Biserică duminica și de sărbători, se spovedeau și se împărtășeau.

După instalarea regimului comunist, nu s-a mai făcut religie. Părinții mei făceau religie, neoficial, în fiecare duminică pe scările sau în tinda bisericii. Cu timpul, acest obicei a dispărut. Oamenii veneau la biserică când puteau, mai mult de sărbători și le spuneau copiilor acasă, despre Dumnezeu, fiecare cum se pricepea mai bine.

Azi, preotul călăuzește drumul copilului spre mântuire. În aceste vremuri, în România anului 2002, rolul profesorului de religie este complex. De multe ori el trebuie să se bazeze doar pe forțele proprii și ale unui preot duhovnic, deoarece părinții sunt indiferenți față de biserică și nu-l pot sfătui sau nu-i pot răspunde la întrebări legate de suflet și credință. O altă problemă sunt părinții care influențează negativ drumul duhovnicesc al copiilor lor, ironizându-i când aceștia se roagă sau participă la serviciul religios.

Profesorul de religie trebuie să aibă în vedere toate aceste lucruri. El se adresează unui auditoriu spiritual variat. Nu toți elevii declarați creștini au aceleași cunoștințe.

În această situație, el trebuie să explice lucruri de religie de bază pentru aceștia: ce este biserica, de ce ne rugam. Trebuie sa-i învețe câteva rugăciuni de bază: Crezul, Tatăl nostru, să-i îndrume să meargă la biserică duminica și de sărbători, să țină post, să se spovedească și să se împărtășească.

Profesorul de religie trebuie să se ocupe și de întrebările și frământările elevilor înaintați duhovnicește care au dobândit noțiunile de mai sus, citesc din Sfânta Scriptură sau din alte cărți și au întrebări la care de multe ori părinții deși sunt credincioși nu le pot răspunde.

Părinții, nașii, duhovnicul și profesorului de religie ar trebui să se intereseze de viața și problemele elevilor.

Profesorul de religie se folosește de pedagogie și de morala creștină, învățând elevii să aplice Decalogul în viața lor: să nu mintă, să nu fure, să nu copieze. În acest fel le cristalizează în timp o personalitate sănătoasă. Un subiect foarte delicat îl constituie elevii cu probleme de familie, în care părinții nu se înțeleg sau beau și apoi molestează copii. Cât am fost profesoară am întâlnit multe cazuri de copii cu probleme care aparțin unor familii bune. Părinții sunt ocupați cu serviciul, cu afacerile, să strângă bani “să le asigure un viitor“ și neglijează copii. La început nu observă acest lucru. Copilul este sănătos, ia note mari, uneori practică un sport și are aparent tot ce-i trebuie. Părinții se zbat să-i ofere cât mai mult, mașină, casă ,dar ignoră omul. La un moment dat își dau seama că nu mai este copilul lor, că nu apreciază strădania părinților în felul în care ei au făcut-o, că nu le vorbește frumos, nu-i respectă, că nu-i cunosc prietenii, fumează și este un risipitor al banilor adunați cu trudă. Aceste lucruri pot degrada și mai mult dacă adolescentul încearcă senzații tari fugind de acasă, luând droguri, cazuri de suicid sau făcând mici glume în care intervine poliția fiind vorba de fapte penale. Este o adevărată dramă deoarece în multe cazuri atât părinții cît și copiii vor să comunice, dar bariera formată deja e greu de străpuns.

Un alt aspect îl constituie legătura dintre discipline. Încă din perioada comunistă la biologie elevii au fost învățați diverse abordări cum ar fi ipoteza lui Oparin sau lanțul evoluționist care a dus la formarea omului. Deși creștinii au argumente solide și încă din vremea lui Darwin biserica a reacționat demonstrând științific inexactitatea argumentelor, totuși majoritatea manualelor de biologie din lume preferă aceste abordări false și necreștine. În acest fel elevul este derutat deoarece la ora de religie și în familie învață un lucru, iar școala, sub pretextul că prezintă ceva științific, prezintă alte lucruri. Profesorul de religie este în măsură să lămurească lucrurile. Mari cercetători ai lumii au fost credincioși. Dintre ei îl amintesc aici numai pe Newton și Einstein, care au făcut descoperiri care au întrecut cu mult timpul în care trăiau. Einstein a arătat că nu există contradicții între ce scrie în Biblie și legile fizicii.

Un alt obstacol al creștinilor l-as putea defini prin spiritul vremurilor. Pornind de la sfinții Apostoli astăzi o treime din glob suntem creștini, nu toți ortodocși, dar credem în jertfa Mântuitorului Hristos. Tehnica a evoluat mult și putem să comunicăm sau să vedem obiceiuri ale popoarelor de oriunde de pe glob. Aceasta poate duce la confuzii. Mulți creștini cred într-un Dumnezeu panteist: o entitate necunoscută, care este undeva sus. Mijloacele de prezentare și difuzare prezintă de multe ori tradiții păgâne. Poporul român creștin ortodox le adoptă ușor, de multe ori nepunându-și întrebările legate de ele, sau necunoscând originea lor. În acest fel pot pica ușor în idolatrie. În multe filme apar practici păgâne, magie sau exces de violență. Mai nou au apărut chiar filme eretice sau cu elemente sataniste. Toate acestea nu cadrează modelului mesianic. Mulți creștini, chiar și din alte denominațiuni, atrag atenția asupra acestor lucruri. Se difuzează documentare la televizor sau pe casete video, se fac clasificări de filme pe Internet.

Mai există așa zisele persoane atee. Mircea Eliade spunea că omul nu poate trăi fără un cult religios. Aceasta stă în firea lui și în adâncul ființei lui. Persoanele atee, deși nu recunosc acest lucru, își creează propriul cult, prin serbarea zilelor de naștere sau crearea unor date ca Ziua Femeii sau Ziua Îndrăgostiților. În ultimele cazuri prezentate șansele descoperirii căii adevărate, despre care am vorbit sunt minime. Profesorul de religie discută aceste probleme, poate să aducă diferiți invitați la ora de religie (psihologi, preoți, filozofi), îi poate sfătui să accepte rugăciunile unor preoți sau pelerinaje la mănăstiri. El aruncă sămânța cu dăruire și încredere, sperând că aceasta va rodi odată și fiind sigur că ceea ce nu e cu putință la oameni este cu putință la bunul Dumnezeu. “Căci în aceasta se adeverește cuvântul: Că unul este semănătorul și altul secerătorul.“ (Ioan 4,37)

Pentru clasele de liceu se impune atinsă problema întemeierii unei familii, a copiilor și a avortului. La educația tânărului pentru un viitor părinte, celibatar sau monah trebuie atinse detalii și dacă se poate nu doar din partea profesorului de religie, ci la orele de dirigenție, cultură civică, filozofie, psihologie și chiar muzică și geografie.

Există și alte aspecte care trebuie discutate și lămurite de profesorul de religie, care nu au fost amintite aici. Sunt actualități de import, cum ar fi yoga, bioenergia, spiritismul, OZN-urile sau meditația transcendentală.

În general trebuie atacat sâmburele problemei și anume păcatul. Cu cât omul este mai aproape de Dumnezeu prin rugăciune și iertarea păcatelor la o spovedanie sinceră și curată, cu atât harul dumnezeiesc îl păzește mai mult. „Curățați întâi partea dinăuntru a paharului, ca să fie curată și cea din afară“ spune Mântuitorul. (Matei 23, 26) Adică trebuie să ne curățăm sufletul pentru că “din vistieria cea bună a inimii sale, scoate omul cele bune“ (Luca 6,45). Sufletul ni-l putem curăți prin paza minții. Iar mintea ne-o păzim păzindu-ne ochii, deoarece “ Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat.“ (Luca 11,34)

Un creștin adevărat este un om integru de o valoare inestimabilă. El, în afara faptului că este un bun profesionist, cinstit, are răbdare și dragoste pentru cei din jurul său. Creștinii, profesorii de religie și preoții, intr-un cuvânt Biserica Ortodoxă pot schimba soarta societății românești. “ Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.(Tesaloniceni I, 16) Acestea nu sunt cuvinte goale. Această e o întreagă filozofie. Filozofia Vieții. Mulți dintre elevi și studenți trăiesc din inerție. Au tot ce vor și tot sunt nefericiți. Nu realizează că viața este un dar de la Dumnezeu. Nu au candela interioară pe care o dă credința, răbdarea și speranța creștină.

Ora de religie trebuie să aducă Împărăția Cerurilor în școală și în sufletul elevilor. Creștinii trebuie încurajați să ducă o viață creștină. E nevoie de modele. Ortodoxia are milioane de modele. Ar trebui să se vorbească mai mult de istoria ortodoxiei si mai ales de greutățile vieții de creștin, începând cu primele secole și până astăzi. Mereu a fost greu. Dar Hristos a fost și este în fiecare clipă cu noi.

„și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.“ (Matei 28,20) Dumnezeu nu ne lasă. Dar lupta e a noastră. Noi suntem cei care putem schimba viitorul acestei lumi, căci copiii sunt viitorul nostru.

Câți părinți nu au rămas în istorie datorită educației date copilului lor, copil care a schimbat mersul omenirii. Îi putem aminti pe Emilia și Vasilie, părinții Sfîntului Vasilie cel mare. Cei 10 copii ai lor, toți au fost desăvârșiți. Biserica s-a împodobit cu 4 episcopi: sf. Vasilie arhiepiscopul Cezareii Capadociei, Sf. Grigorie episcopul din Nyssa Capadociei, Petru și Navcratie din această familie binecuvântată și sfântă. Sfânta cuvioasă Macrina, prăznuită la 19 iulie este sora mai mare a lor. Această întâi născută purta numele bunicii sale Macrina, care și ea este canonizată. În calendarul ortodox avem multe familii exemplare de creștini. Unii au murit împreună cu copii lor pentru mărturisirea credinței, iar alții au luptat toată viața pentru Hristos, cu dragoste și răbdare fiind adevărate făclii pentru semenii lor.

Sfinții întocmai cu apostolii Constantin și Elena au schimbat istoria creștinismului prin edictul de la Milan dat în 316, prin care creștinismul devenea religie de stat și se oprea prigoana.

Biserica Ortodoxă are un cult bogat legat de familie: în afară de Maica protectoarea familiei și a copiilor, există sfinți ocrotitori ai familie (Ioachim și Ana), Sfântul Stelian din Paflagonia Egiptului, ocrotitorul copiilor și mulți sfinți locali. Există rugăciuni speciale adresate acestor sfinți, care se numesc acatiste.

Poate ar trebui să ne punem întrebarea: ce am făcut noi pentru ca și copilul nostru să aibă terenul propice pentru a schimba lumea în bine. Trebuie să udăm acest teren și să-l întărim în spiritul adevăratelor valori. Oare, dacă am fi trăit în timpul Mântuitorului, am fi dus copilul nostru pentru binecuvântare? Oare copilul nostru s-ar fi putut bucura de auzul cuvintelor dumnezeiești?

Dar timpul nu este pierdut. Și azi copilul nostru se poate bucura de aceste daruri. Le avem la îndemână. Depinde de noi cum știm să le folosim și să le punem în aplicare.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990

2. Proloage, Editura Buna Vestire, Bacău 1999

3. Dicționar Explicativ al Limbii Române, Editura Univers Enciclopedic, București 1998

4. Scrierile Părinților Apostolici, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995

5. Căsătoria, cale spre sfințenie, Editura Sofia 2001