Tot binele pe care îl avem și toată fapta bună pe care o săvârșim sunt ale lui Dumnezeu și de la Dumnezeu. De aceea avem datoria de a-I mulțumi Lui pentru toate, pentru orice bine primit din mâna Lui cea milostivă, la arătare sau în ascuns, pentru orice faptă bună, pentru orice nevoință bună a noastră și pentru orice biruință asupra vrăjmașilor mântuirii noastre, după cum ni s-a poruncit: Întru toate mulțumiți, că aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi (I Tes. 5, 18). Deci îngrijește-te să aprinzi în tine sentimentul recunoștinței față de Dumnezeu din prima clipă după scularea din somn și de-a lungul întregii zile, ca apoi să adormi cu cuvinte de mulțumire pe buze, pentru că ești înconjurat de binefacerile lui Dumnezeu, printre care se numără și însuși somnul.  

Dumnezeu nu are nevoie de mulțumirea ta, însă tu ai neapărată nevoie de binefacerile lui Dumnezeu. Iar cea care primește și păstrează aceste binefaceri în tine este inima recunoscătoare. „Cel mai bun mijloc de a menține facerea de bine față de tine din partea unui binefăcător - zice Sfântul Ioan Gură de Aur – este aducerea aminte de binefacere și neîncetata mulțumire”. Iar Cuviosul Isaac scrie: „Recunoștința  celui care primește îl îndeamnă pe cel care dă să dea daruri mai mari decât cele dinainte. Cel care nu este recunoscător pentru puțin, acela și întru cele mari va fi dezamăgit în așteptările sale. Darul nu rămâne fără adaos, decât atunci când nu este mulțumire față de el”. [...]

(Războiul nevăzut – Ediția sfântului Teofan Zăvorâtul, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, pp. 230-231)