Dezvelirea bustului și comemorarea publicistului și istoricului Teodor V. Păcățian
A treia manifestare din seria evenimentelor bisericești-culturale dedicate Bicentenarului Teologiei arădene a avut loc joi, 10 februarie 2022, în localitatea Ususău din județul Arad. Manifestarea a început la ora 10:30, în curtea bisericii ortodoxe din localitate, unde a fost amplasat bustul publicistului și istoricului Teodor V. Păcățian.
La acest eveniment cultural au participat Protos. Lect. Dr. Iustin Popovici, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, Dr. Doru Sinaci și Dl. Marius Sulincean, reprezentanții Instituției Prefecturii Arad, Dl Ionel Bulbuc, Vicepreședintele Consiliului Județean Arad; Pr. Conf. Dr. Vasile Pop, reprezentantul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, Pr. Nelu Mercea, Protopopul Lipovei, Florin Țole, Primarul localității Ususău, Pr. Victor Bocancios, Parohul Bisericii Ortodoxe din localitate, cadre didactice ale Facultății de Teologie din Arad, invitați și studenți teologi.
Debutul acestei manifestări l-a constituit dezvelirea bustului lui Teodor Păcățian. A urmat slujba de sfințire a monumentului și o slujbă de pomenire a celui comemorat. După momentul religios a urmat cuvântul Părintelui Consilier Protos. Dr. Iustin Popovici, delegatul IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a transmis binecuvântarea și salutul Chiriarhului, subliniind importanța momentului comemorativ pentru conștiința colectivă, precum și conlucrarea dintre instituțiile administrative, de cultură și bisericești, în vederea împlinirii acestui eveniment, toate acestea în contextul Bicentenarului Teologiei arădene.
În continuarea manifestării a luat cuvântul Dr. Doru Sinaci, Subprefectul Aradului, evocând personalitatea lui Teodor Păcățian, formația acestuia, activitatea sa gazetărească și pe tărâmul istoriografiei, dar și implicațiile operei sale istorice în lupta de emancipare națională a românilor ardeleni.
A urmat, apoi, cuvântul D-lui Ionel Bulbuc, Vicepreședintele Consiliului Județean Arad, care a transmis salutul Președintelui Consiliului Județean, arătând importanța unui monument în conștiința colectivității și în formarea tinerelor generații.
Din partea Universității „Vasile Goldiș” a luat cuvântul Pr. Conf. Dr. Vasile Pop arătând legăturile dintre Vasile Goldiș și Teodor Păcățian, doi mari istorici, care au dus faima Aradului în toate colțurile țării și chiar peste hotare.
Continuând șirul cuvântărilor, Părintele Decan Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja a vorbit celor prezenți următoarele „Evenimentul dedicat istoricului Teodor Păcăţian, integrat în Programul Bicentenarului Teologiei arădene, reprezintă nu doar un act de cinstire, ci și o restituire și restaurare a memoriei sale în locul de naștere. Localitatea Ususău, prin fixarea bustului lui Teodor Păcăţian în vecinătatea Bisericii și a Școlii, dobândește încă o dimensiune semnificativă în cultivarea reperelor pentru tinerele generații. Am putea vorbi de un triptic axiologic care redă speranțe oricărei comunități, și anume: Biserică-Școală-Cultură. Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, profesorii și studenții iau parte cu cinste la acest eveniment comemorativ și restaurator”.
În încheierea alocuțiunilor, d-nul Florin Țole, Primarul localității Ususău a adresat cuvânt de mulțumire oficialităților prezente și tuturor participanților, exprimându-și bucuria pentru realizarea unui astfel de moment cultural, de mare intensitate sufletească și patriotică, pentru întreaga comunitate din așezarea de pe valea Mureșului.
Manifestarea s-a încheiat cu câteva piese religioase și patriotice interpretate de Corul „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, dirijor: Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean.
Bustul este opera sculptorului Mihai Păcurar și a fost realizat prin contribuția financiară a Consiliului Județean Arad, soclul fiind realizarea Primăriei Ususău.
Comemorarea gazetarului, publicistului și istoricului Teodor V. Păcățian, o eminentă figură a generației Marii Uniri, aduce în actualitate istoria luptei de emancipare națională care a condus la unitatea tuturor românilor, luptă la care profesorii și absolvenții Institutului Teologic din Arad au luat parte în mod activ. Acest act de restituire a memoriei istorice pe care instituțiile centrale și județene ale Aradului o acordă personalității lui Teodor V. Păcățian, constituie un act de pietate față de istoria noastră și față de marii bărbați ai neamului, cu atât mai mult cu cât, această restituire istorică este integrată în aniversarea Bicentenarului Teologiei arădene.
***
Teodor V. Păcățian (1852-1941) provine dintr-o familie de țărani de pe valea Mureșului. S-a născut la 28 noiembrie 1852 în comuna Ususău lângă Lipova, în casa bunicului său Mitru Dehelean. Tatăl său Vasile Păcățian, căsătorit cu Elena Dehelean, a fost învățător confesional în această localitate, absolvent al Preparandiei din Arad. În școala acestuia, Teodor Păcățian a urmat clasele primare. Studiile secundare le-a făcut la Gimnaziul din Lugoj și apoi la Liceul Minoriților din Arad. Intră de tânăr în serviciul administrației funcționând timp de 7 ani ca notar comunal în localitatea Jadani, (Timiș).
După această perioadă se stabilește în Timișoara unde va desfășura o bogată activitate gazetărească. Publică o serie de articole în periodicele vremii, iar în 1885 fondează o foaie pentru popor „Timișana”, căreia îi va schimba numele, peste un an, în „Gazeta Poporului”. În 1896 devine redactor intern al cotidianului „Dreptatea”, publicând articole de fond și foiletoane. La scurt timp pleacă la București unde va primi postul de secretar-contabil la „Liga culturală”, prin intervenția lui Aurel C. Popovici. Publică articole la ziarele din capitală, îndeosebi la ziarul „Mesagerul Român”. În toamna anul 1896, la invitația lui Ioan Rațiu, se întoarce în Ardeal și intră în redacția ziarului „Tribuna”, unde a scris ca redactor, iar mai apoi ca redactor șef. La începutul anului 1901 preia conducerea ziarului „Telegraful Român”, organul de presă al Bisericii Ortodoxe din Ardeal, întemeiat de Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna. Rămâne în această postură până la data de 17 decembrie 1917. După Unire redactează „Gazeta Oficială”, iar la începutul anului 1920 colaborează, pentru câteva luni, la „Foaia Poporului” din Sibiu.
Impresionanta activitate gazetărească este dublată de o prolifică activitate publicistică, literară și istorică. În domeniul literar publică numeroase cărți, lucrări și studii. Cele mai importante lucrări rămân în domeniul istoriografiei, lucrări de referință pentru istoria națională, dar și o serie de studii istorice. Amintim cele mai importante lucrările ale sale: Istoriografi vechi, istoriografi noi, Sibiu, 1904; Jertfele românilor din Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș aduse în războiul mondial din anii 1914-1918, lucrare statistică făcută din însărcinarea secțiilor științifice literare ale „Asociațiunii” din Sibiu, Biblioteca „Astra”, 1932; Contribuții la istoria românilor ardeleni în secolul XVIII, Cluj, 1925; Cartea de aur sau luptele politico-naționale ale romanilor de sub coroana ungară, apărută între anii 1902-1915, în opt volume cu 6.560 pagini mari de tipar. Pentru această lucrare justiția maghiară l-a condamnat la șase luni de temniță, procurorul acuzându-l de agitarea opiniei publice și de pregătirea terenului pentru unirea Ardealului cu România. Vasta lucrare cuprinde istoria faptelor și actelor de politică națională ale românilor din Transilvania de la începuturile manifestărilor publice până în anul 1910, cu documente de primă importanță și discursuri inedite. În anul 1930 Cartea de aur este premiată de Academia Română.
După primul război mondial Teodor Păcățian se stabilește la Cluj, unde și-a trăit ultima parte a vieții sale. A murit la data de 11 februarie 1940 și a fost înmormântat la Cluj.
Protos. lect. dr. Nicolae M. Tang