Idealul românilor din Moldova de a avea şcoli şi, totodată, de a practica în biserici cântarea în limba naţională, a început să prindă contur încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Astfel, a urmat creşterea interesului pentru cartea de cântări psaltice tradusă în limba română. Iata că, tot în acest secol, dezideratul românizării complete a căntării bisericeşti a fost realizat în opera muzicală a ctitorilor psaltichiei moderne, Macarie Ieromonahul, Anton Pann şi Dimitrie Suceveanu, o parte dintre creaţiile acestora fiind utilizate fără modificări şi astăzi în cultul ortodox din Ţara Românească şi Moldova. La această ctitorie se adaugă şi numele diaconului profesor Theodor V. Stupcanu, a cărui contribuţie se înscrie în prima jumătate a sec. XX.

Theodor V. Stupcanu s-a născut în data de 9 martie 1861 în „Basarabii Fălticenilor”, judeţul Suceava, din  părinţii Vasile, care era preot, şi prezbitera Ecaterina Stupcanu.  A terminat clasele primare la o şcoală din Târgu Frumos, apoi  s-a înscris în 1875  la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, una din cele mai vestite şcoli ale Moldovei din acea vreme, pe care l-a absolvit cu rezultate foarte bune, figurând printre premianţi şi remarcându-se, în special, la disciplina „Muzică bisericească”. În anii seminariali învaţă psaltichia cu profesorul de muzică bisericească Grigore I. Gheorghiu.

A fost hirotonit în treapta de diacon în anul 1883, slujind la bisericile „Sfânta  Parascheva” din Târgu Frumos, apoi la „Buna Vestire”, Catedrala Mitropolitană şi „Sfântul Spiridon” din Iaşi. În perioada în care slujea la biserica „Buna Vestire” a urmat cursurile Conservatorului de muzică şi Artă dramatică din Iași, unde a fost susţinut de către Teodor T. Burada, profesorul său de „Teoria muzicii”, şi de Gavriil Muzicescu, de la care a învăţat armonie, devenind astfel „maestru”, adică un distins profesor de muzică în învăţământul preuniversitar.

După susţinerea examenului de capacitate în învăţământ a fost numit profesor de muzică vocală la Gimnaziul Teoretic din Vaslui (1892). Peste nouă ani a fost detaşat la Liceul Pedagogic din Iaşi, iar în 1904 a fost încadrat profesor titular la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, unde fusese elev în urmă cu un sfert de veac. Aici a reprezentat în mod strălucit muzica psaltică, timp de 27 de ani, până în 1931, când s-a pensionat. Între anii 1926-1927 a fost profesor onorific la catedra de muzică psaltică înfiinţată pe lângă Conservatorul din Iaşi. A fost decorat cu medalia „Răsplata muncii”, clasa I, pentru şcoală bisericească.

Dintre elevii săi, unii au devenit muzicieni de prestigiu. Numele profesorului diacon Grigore Panţiru, ale cărui contribuţii la dezvoltarea paleografiei muzicale româneşti sunt cunoscute în ţară şi în străinătate, este demn de amintit. 

Theodor V. Stupcanu trece la cele veşnice în vara anului 1936, în timp ce îşi vizita una dintre fiice la Bucureşti. Din acest motiv, mormântul său nu se află  în locul de veci al familiei Stupcanu  din cimitirul Eternitatea (Iaşi) pe care şi-l pregătise cu mulţi ani înainte de a deceda, ci în capitală.

Activitatea componistică

Theodor V. Stupcanu, o personalitate marcantă a Iaşului de la începutul secolului al XX-lea, avea o fire blândă, era smerit aşa cum se cuvine unui cleric adevărat, care avea dragostea de a lucra în ogorul Bisericii noastre Ortodoxe, remarcându-se încă din vremea în care era elev la Seminar prin talentul său muzical. Diaconul Theodor Stupcanu şi-a consacrat viaţa elevilor de la Seminar, pentru care a scris un număr mare de caiete de „prelucrări”, după cum ne şi spune, încă din 1928, istoricul Mihail Posluşnicu. 

A. Tipărituri

1. Deşi  puţine pagini muzicale ale lui Theodor Stupcanu au avut şansa de a vedea lumina tiparului, din sutele de pagini de cântări bisericeşti compuse de el, principala sa publicatie rămâne Anastasimatarul sau Cântările Învierii pe cele opt glasuri (melodii) bisericeşti, întocmit la tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1926. 

2. Metodă pentru a învăţa psaltichia (cântările bisericeşti) după vechea notaţie orientală, aprobată de Sfântul Sinod cu nr. 169 din 30 iunie 1911, Bucureşti, ed. A II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1932.  Este vorba de un mic „theoreticon”, o scurtă gramatică muzicală psaltică în care predomină comparaţiile cu muzica liniară.

3. Paraclisul al doilea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care se citeşte pentru izbăvirea de toată scârba şi nevoia.

4. Regule şi exemple pentru cetit Apostolul şi Evanghelia, Iaşi, 1921 (litografiat).

5. Colecţie de cânturi şcolare, Iaşi, 1903. Este vorba despre o publicaţie laică, o colecţie didactică cuprinzând cântece şcolare şi patriotice pe una sau două voci. 

B. Manuscrise

Datorită faptului că avea un scris ordonat şi egal, maestrul de psaltichie a reuşit să redacteze un mare număr de caiete cu cântări psaltice, multiplicate prin litografiere, şi deosebit de căutate de către elevi între anii 1910-1926. După studierea acestor manuscrise, cel puţin 900 de pagini muzicale în notaţie psaltică, vrednicul de pomenire părintele Florin Bucescu, fost dascăl al Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare”, dar și fondatorul secției de Muzică religioasă din cadrul Conservatorului ieșean, a constatat că Stupcanu nu a copiat în manuscrisele sale variante din cărţile autorilor consacraţi de muzică bisericească, ci le-a prelucrat şi adaptat conform practicii de cânt folosită în Iaşi şi gustului artistic propriu.

Redăm, în ordine cronologică, titlurile manuscriselor lui Theodor V. Stupcanu care cuprind cântări pentru toate slujbele din cadrul cultului ortodox:

1. Cântări la serviciul Praznicelor Împarăteşti şi al Sărbătorilor mari început a fi scris în 1910 şi terminat la 30.06.1911, cel mai vechi manuscris cunoscut.

2.  Cântări triodice …(69 de pagini), volum care provine dinainte de anul 1914, fiind un mic Triod.

3. Troparele sărbătorilor principale din cursul anului, terminat la 20 august 1915 (40 de pagini).

4.   Axioanele mici pe toate glasurile ce se cântă la rugăciune de la ieşirea din clasă, „scris în vacanţa anului 1915”.

5.  Cântări din serviciul praznicelor împărăteşti şi alte sărbători anuale (1916, 24 februarie, 96 de pagini).

6. Partea a II-a din Anastasimatar. Utrenia (1916, februarie 6, 126 pagini). Anastasimatar sau Cântările Învierii pe cele opt glasuri întocmit conform programei pentru seminarii, aprobat de Sfântul Sinod la 16 mai 1916. 

7.   Cântări din Penticostar (terminat la 3 martie 1916, 40 de pagini).    

8.   Catavasiile sărbătorilor împărăteşti (terminat în 31 iulie 1919, cu menţiunea că era criză de hârtie după Primul Război Mondial). 

9.    Heruvice şi axioane, (Iaşi, 1919, 48 de pagini).

10. Anastasimatar sau Cântările Învierii pe cele opt glasuri…Partea I Vecernia (31 octombrie 1919-2 ianuarie 1920, 108 pagini).

11. Podobiile ce se practică în biserică în afară de cele cunoscute în  Anastasimatar (1920, 20 de pagini).

12.  Caiet cu Doxologii (incomplet, terminat în 30 mai 1920).

13. Cântări triodice (terminat în 18 aprilie 1921, 78 de pagini).

14.  Polielee cu model de mărimuri şi slave (terminat în 20 octombrie 1921).

16. Cântările Cununiei, Parastasului, Înmormântărilor (început în 1922 şi terminat la 24 martie 1923, 41 de pagini).

Lucrările maestrului ieşean, datorită faptului că sunt deosebit de bine realizate, au circulat intens în şcolile bisericeşti din Moldova şi din alte zone, timp de trei decenii (1910-1940). După trecerea anilor, valoarea acestor manuscrise a crescut, intrând în studiul şi preocuparea mai multor studenţi şi profesori, demonstrând măiestria  dascălului ieşean. (Pr. Prof. Nichifor Hrestic)

Bibliografie

1. Bucescu, pr. prof.dr. Florin, Sentimentul creştin şi expresia cântării religioase la români, în revista Byzantion Romanicon, vol.VII, editura „Artes”, Iaşi, 2007;

2. Bucescu, pr. Florin,  Manuscrisele psaltice ale lui Theodor Stupcanu, în: Revista de Arte  bizantine  Byzantion Roumanicon, Academia de Arte „George Enescu” Iaşi – 1995, Ed. Artes,  vol. I;

3. Boţocan, Melania/ Pascu, George, Hronicul muzicii ieşene, Editura Noel, Iaşi, 1997;

4. Ciobanu, Gheorghe, Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1974;

5. Cosma, Octavian Lazăr, Hronicul muzicii româneşti, vol. II, III, VII, Editura Muzicală, Bucureşti, 1974, 1975, 1986;

6. Cosma, Viorel, Muzicieni din România – Lexicon, vol. I-VII, Editura Muzicală, Bucureşti, 1989-2004;

7. Ionescu, C. Gheorghe, Muzica Bizantină în România, Dicţionar cronologic, Editura Sagittarius, 2003;

8. Moisescu, Titus, Muzica bizantină în spaţiul cultural românesc, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Bucureşti, 1996;

9. Moisescu, Titus, Monodia bizantină în gândirea unor muzicieni români, Editura Muzicală, Bucureşti, 1999;

10. Posluşnicu, Mihail Gr., Istoria musicei la români de la naştere până-n epoca de consolidare a culturii artistice, Bucureşti, 1928;

11. Vasile, Vasile, Istoria muzicii bizantine şi evoluţia ei în spiritualitatea românească, vol I-II, Editura Interprint, Bucureşti, 1997.