Istoria sfântă a lăsat mărturii despre numeroși sfinți care au știut să îmblânzească animale sălbatice. Ne amintim de Sfânta muceniță Tecla, la ale cărei picioare s-au așezat cuminții leii care aveu misiunea să o sfâșie. Ne amintim și despre Sfântul Coprie, care a luat de urechi un urs, pentru a-l scoate din grădina de zarzavaturi a mănăstirii. Sfântul Isaac Sirul spune că îmblânzirea animalelor sălbatice este unul dintre semnele prezenței harului divin. Prin curăție, omul se apropie de sfințenia lui Adam de dinainte de cădere în păcat, animale recunoscînd acea stare primordială.

Așa s-a întâmplat și cu Sfânta Muceniţă Antuza, trăitoare în  Seleucia, în timpul împăratului Valerian. În plină epocă a persecuției îndreptată împotriva creștinilor, Sfânta s-a născut în familia lui Antonie şi a Mariei, oameni de vază ai orașului.  În simplitatea inimii sale de tânără, Antuza a dorit să cunoască pe episcopul Atanasie din Tarsul Ciliciei: „Şi crezând ea în taină, a dorit să primească Botezul lui Hristos. Deci, a cerut doi catâri de la mama sa şi luând cu sine doi fameni robi, Harisim şi Neofit, s-a dus, zicând că merge la doica sa. În vremea când mergea ea, pe cale s-a făcut o minune înfricoşătoare, căci atunci episcopul Atanasie a stat de faţă înaintea ei. Iar ea, dacă l-a văzut şi a aflat cine este, l-a rugat, căzându-i la picioare, ca să-i dea Sfântul Botez. Dar, nefiind apă acolo, s-a rugat sfântul şi a ieşit un izvor şi s-au arătat doi îngeri în chip de slujitori, dând două veşminte albe sfintei. Deci, s-au botezat ea şi cei doi robi ai săi. Iar ea, dezbrăcând haina cea aurită, a dat-o episcopului să o vândă şi preţul să-l împartă la săraci. Apoi, ea îmbrăcându-se cu o haină mai smerită şi mai proastă, s-a dus la doica sa, care nu a primit-o, mustrând-o pentru hainele cele proaste şi pentru credinţa întru Hristos”.

Renegată de către familie, prigonită de către autorități, Antuza a luat calea pustiei: „Deci, întorcându-se la maică sa şi aflând-o mâhnită că fiica ei se botezase, a ieşit pe ascuns, s-a dus la Episcopul Atanasie şi, luând cinul călugăresc şi Crucea Domnului, s-a dus în pustie, unde a trăit 23 de ani cu fiarele. Şi luând hrană de la ele prin dumnezeiasca pronie şi suferind multe bântuieli de la demoni, şi-a dat sufletul cu pace la Dumnezeu, pe piatra unde era obişnuită a dormi”.