Specificul dialogurilor noastre constă în susţinerea unui cuvânt de început de către invitatul serii, apoi noi, cei prezenţi, aprofundăm tema, dezbătând subiectul în grupuri mai mici. De această dată topica desfăşurării s-a schimbat un pic, astfel încât, după rugăciunea de început, am debutat prin a dialoga, alăturându-ne fiecare unui grup de tineri dornici să descopere şi alte perspective sau înţelesuri privitoare la temă. Iniţial am încercat să definim teama pentru a înţelege mai uşor cu ce ne confruntăm şi am concis că ea este o emoţie umană de bază, instinctivă, care ne semnalează o stare de pericol, declanşând mecanisme de apărare. Vorbind despre temerile noastre, ne-am apropiat sufletele şi ne-am dat seama că cele mai multe dintre ele sunt comune, precum teama de a vorbi în public, de a pierde pe cineva drag, teama de eşec sau de moarte. Ajungând mai în profunzimea subiectului, ne-am pus întrebarea: sfinţii au avut şi ei temeri? Părerile au fost împărţite, unii susţinând că teama face parte din natura umană şi este o emoţie firească, alţii însă au negat, menţionând starea duhovnicească cu care Dumnezeu îi învredniceşte pe sfinţii Săi.

Sfânta Liturghie, „izvor de bunăvoinţă şi blândeţe“

În continuarea serii, diac. dr. Sorin Mihalache a ţinut un cuvânt de învăţătură pentru a ne clarifica nelămurile noastre şi a încărca discuţia cu un conţinut mai duhovnicesc. Acesta a subliniat importanţa citirii Filocaliei, locul unde putem găsi modelele potrivite pe care să le urmăm în viaţă ca mijloc de a ajunge la Dumnezeu. Totodată, Sfânta Liturghie reprezintă cea mai bună modalitate de unire cu Dumnezeu, ea fiind un „izvor de bunăvoinţă şi blândeţe“. Însă, din cauza faptului că „există o ruptură între ceea ce mintea primeşte prin urechi şi ochi şi ceea ce sufletul primeşte şi trăieşte, ca o tresăltare“, nu ajungem întotdeauna la înţelesurile adevărate ale Sfintei Liturghii. Părintele diacon ne îndeamnă să urmăm exemplul Sfinţilor Părinţi şi să ne cercetăm cu o mare atenţie pe noi înşine, să ne cunoaştem astfel neputinţele şi să le plângem; identificându-le, noi putem să-L chemăm pe Dumnezeu să ne ajute să le vindecăm. De asemenea, odată ce am conştientizat o patimă pe care o avem, putem să luptăm contra ei prin exersarea vituţii opuse.

Sfinţii au temeri?

Părintele Sorin Mihalache subliniază că „lucrarea virtuţilor va aduce cu sine cunoaşterea duhovnicească“. Amândurora le premerg frica şi dragostea. Există o frică ce ne dă o sensibilitate anume de a ne raporta la semeni ca fiind ceea ce este mai important în viaţa noastră. De aceea „primul lucru pe care îl poate face omul este să slujească oamenilor cu o frică de a nu le greşi“, în acest caz frica referindu-se la faptul că nu ar trebui „să existe între mine şi semenul meu ceva care să ne despartă“. Totodată, invitatul nostru a clarificat întrebarea noastră dacă sfinţii au temeri, menţionând că în ierarhia duhovnicească există frici mai mici şi mai mari: „O frică mică este frica de pedeapsă pentru multa nevrednicie, de a fi judecat şi de a pierde Împărăţia cerurilor. Omul obişnuit, care nu are o viaţă duhovnicească, se teme de moarte. Însă, există şi o frică mai înaltă a celui care este în vecinătatea lui Dumnezeu şi nu vrea să-L supere“.

La finalul întâlnirii, am rămas în gând cu îndemnul de a ne întoarce atenţia spre viaţa lăuntrică şi a fi într-o stare de permanentă trezvie.

Uşa Metocului s-a închis târziu în noapte, dar ea se va deschide în fiecare marţi la ora 18:00 pentru a descoperi împreună în cadrul dialogurilor studenţeşti sensuri duhovniceşti provocărilor cu care tinerii se confruntă. (Andreea Gabur, ASCOR Iaşi)