frică

Cum îi învățăm pe copii să fie demni și curajoși

Bărbăţia constituie fundamentul oricărei virtuţi: imaginaţi-vă castitatea lipsită de bărbăţie, sau dragostea lipsită de bărbăţie, sau milostivirea lipsită de bărbăţie ‒ or, tocmai asta găsim la copiii noştri. În ei sunt sădite multe virtuţi (de care sunt lipsiţi, adeseori, copiii din familiile necredincioase), însă n-au bărbăţie, şi de aceea virtuţile lor pier foarte repede.

Dumnezeu nu ne va lăsa să fim ispitiţi peste puterile noastre

Nu te înfricoşa deloc, căci frica vine de la cel viclean, ca să ne dezarmeze şi să ne ia robi. Ai nădejde în Cel Care a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi!” (Evrei 13, 5).

Nu te încrede în amăgiri!

Bine ar fi dacă le-ai înţelege şi tu ca fiind amăgiri şi ai înţelege că Dumnezeu nu s-ar mânia pe tine, chiar dacă acestea ar fi de la har.

Adevăratul creștin nu se tulbură din cauza necazurilor

Adevăratul creștin este neînfricat. El știe că Dumnezeu, ajutorul și Ocrotitorul său, este Atotputernic și, pentru aceasta, grăiește împreună cu Sfântul Proroc David: „Nu mă voi teme de mii de noroade, carile împrejur mă împresoară” (Psalmul 3, 6).

Cum vom putea oare să o laudăm pe Maica Domnului?

Au văzut Fecioara ca tron şi cer şi-au fost cuprinşi de frică, zărind pe Cel fără de început că a şezut de pe tron heruvimic, în pântecele feciorelnic.

Duminica Tomei s-ar cuveni să se numească a tuturor apostolilor bântuiţi de necredinţă

Nu încape aşadar dubiu că n-au crezut toţi, nu doar Toma. N-au crezut pentru că nici nu era de crezut! Într-atâta trebuie să le fi apărut răstignirea, moartea şi înfrângerea lui Iisus drept definitive şi ireversibile. Făgăduinţele învăţătorului lor: vorbe frumoase, iluzii spulberate, amăgeli ale cugetului!

Cum putem învinge frica de eșec?

În general, încercați să priviți paharul de sus. Știți? Că, dacă îl priviți din lateral, totdeauna mai e loc. Și dacă e plin, tot am mai băga ceva. Dar, când îl privești de sus, pare plin. Așa, te liniștești.

Poate să fie frica o binecuvântare?

Atâta timp cât trăieşte după propria sa voie şi poftă, omul nu se teme de Dumnezeu, ci doar de lumea şi de oamenii în şi între care tră­ieşte, ca nu cumva acestea să îi fie obstacole în calea împlinirii sale personale. În momentul în care, fie prin intermediul unor evenimente fericite, fie negative, realizează rolul lui Dumnezeu în viaţa sa, începe să se teamă. Să se teamă de faptul că nici măcar el nu este aşa cum s-a crezut. Să îşi con­ştientizeze slăbiciunile şi vulnerabilităţile sale.

Dezamăgirile în iubire și rezervele faţă de căsătorie

Părintele i-a dezvăluit bărbatului că principala cauză a rezervelor sale faţă de căsătorie era un sentiment de eşec din adolescenţă, pe care îl reprimase în subconştient.

Văzând Dumnezeu rugăciunile lor împletite cu post, Şi-a întors iarăşi faţa Sa spre ei şi i-a iertat

„Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu jelanie.”

Pagini