Discuţia în contradictoriu e bună numai când o conduce Socrate. Altfel, este nerodnică în ceea ce priveşte subiectul şi nenorocită în ceea ce priveşte raporturile dintre oameni. Dialogul are regulile lui, pe care nici cei mai buni dintre noi nu le pot respecta.

În mod obişnuit, aceste discuţii pun în lumină o seamă de defecte ale convorbitorilor, ieşite desigur, de cele mai multe ori, din setea de dominaţie şi din teama de a nu fi înfrânţi, amândouă izvorâte din trufie.

Discuţia în contradictoriu este bună numai când se găsesc oameni care sacrifică toate elementele personale şi care se înţeleg în chip desăvârşit asupra unui lucru: adevărul.

Un duh bun vorbeşte: „Îmi plac mai mult mărturisirile. Discuţiile în care cad fără voia mea, mă fac să sufăr. Descopăr la prietenul meu o slăbiciune sau am o ieşire neaşteptată; şi pentru una, şi pentru alta, mă întristez şi sufăr.

Lupt continuu împotriva duşmanului din mine, mă străduiesc să-mi scutur rugina sufletului şi e nedemn ca pentru un moment de falsă biruinţă să-mi frâng lumina. De aceea, de multe ori cedez, cu toată conştiinţa dreptăţii mele”.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 22-23)