Doar cine este vrednic se împărtăşeşte?
Să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie după ce ne-am cercetat conştiinţa.
Nu este nimeni vrednic. Toate sunt daruri ale Celui cu adevărat vrednic. Toate sunt daruri ale lui Hristos. Harul împărtăşit nouă are caracter de dar. Dacă ar fi după vrednicie, nimeni nu s-ar mai împărtăşi de harul nici unei Taine. Trebuie să ne ghidăm după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care ne dă o lămurire în această direcţie şi ne zice că să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie după ce ne-am cercetat conştiinţa; şi preotul, când ne cheamă la împărtăşanie zice: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, să vă apropiaţi!”. Dragostea este pătrunsă de un fior sfânt, de gândul că te apropii de Sfintele Sfintelor, nu de orice aliment. Dar frica aceea nu este groază, ci este înfiorare calmată de dragoste. Tot Apostolul Pavel zice că lui nu îi mai este frică de Dumnezeu, ci îi respectă iubirea lui dumnezeiască pentru el, Pavel, şi de aceasta se teme, ca nu cumva printr-un păcat să piardă binecuvântarea iubirii lui Hristos.
Nu vreau să simt lipsa dragostei Lui, asta ar fi frica mea cea mai mare. Aşa să ştiţi, că toate Sfintele Taine sunt daruri de la Dumnezeu, păi cum zice: „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea şi pe om, încât pe Fiul Său l-a dat...”, adică l-a dăruit, spre mântuirea omului şi a lumii. Hai să mai dăm un exemplu. La hirotonia în preot aţi auzit că se zice „Vrednic este!“, dar când zice aşa? Înainte de rugăciunea arhierească de invocarea Sfintei Treimi pentru pogorârea harului asupra candidatului sau după? Cum zice? Uite acesta, pentru că a fost găsit vrednic, de aceea este hirotonit acum preot! Aşa zice? Nu, ci după rugăciunea de invocare a harului Duhului Sfânt şi prin punerea mâinilor arhiereului peste capul candidatului; după aceea îl arată credincioşilor spre adeverirea primirii harului preoţiei, zicând: „Vrednic este!“, acum este vrednic. Din acel moment este vrednic, prin învrednicirea ce i-o aduce harul lui Dumnezeu.
Cu cinci minute înainte de hirotonie nu putea face nimic din cele ale preoţiei, dar după este vrednic de toată lucrarea dumnezeiască. La fel se întâmplă cu oricare dintre creştini, o dată cu primirea în dar a vieții nu aveam capacitatea de a ne opune cu eficienţă lucrării demonice, dar după ce suntem botezaţi conţinem în noi puterea de a ne opune diavolului şi de a-l şi învinge prin puterea Sfintei Cruci, prin rugăciune şi prin răbdarea necazurilor.
(Ierodiacon Gamaliel Sima, Sfânta Taină a căsătoriei – Cateheze, Editura Pavcon, p. 92-93)
