Gastrita atrofică pe înțelesul tuturor

Interviu

Gastrita atrofică pe înțelesul tuturor

Gastrita atrofică este una dintre acele afecțiuni tăcute, care evoluează lent, uneori ani la rând, fără să trimită semnale evidente. Mulți pacienți ajung la medic abia când simptomele devin supărătoare sau când analizele arată deficiențe importante, precum lipsa vitaminei B12. Deși pare o problemă digestivă obișnuită, gastrita atrofică este, de fapt, o inflamație cronică ce duce la subțierea mucoasei stomacului și poate avea consecințe serioase dacă nu este diagnosticată și monitorizată corect. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă această boală, cum apare, cum se manifestă și ce soluții există, am stat de vorbă cu Nicoleta Dimitriu, medic primar medicină de familie și manager de dezvoltare în cadrul Spitalului Providența al Arhiepiscopiei Iașilor.

Ce este gastrita atrofică?

Gastrita atrofică este o inflamație cronică a mucoasei stomacului, care în timp duce la subțierea și deteriorarea acesteia. Celulele care produc acid gastric și enzime se pierd treptat, iar stomacul nu mai funcționează normal. Este o afecțiune serioasă, pentru că poate evolua ani de zile fără simptome evidente.

Care sunt cauzele principale ale gastritei atrofice?

Cele mai frecvente două cauze sunt:

  1. Infecția cu Helicobacter pylori, o bacterie care afectează mucoasa gastrică.
  2. Gastrita autoimună, în care sistemul imunitar atacă propriile celule ale stomacului.

Mai pot contribui și alți factori: fumatul, alcoolul, antiinflamatoarele luate frecvent, stresul cronic sau alimentația dezechilibrată.

Ce simptome pot indica această boală?

Uneori nu există simptome, ceea ce o face periculoasă. Când apar, pot include:

  • dureri sau arsuri în capul pieptului,
  • balonare, greață, lipsa poftei de mâncare,
  • senzație de prea-plin după mese mici,
  • scădere în greutate,
  • oboseală, din cauza deficitului de vitamina B12.

De ce este gastrita atrofică considerată o afecțiune serioasă?

Pentru că, netratată, poate duce la:

  • anemie severă,
  • deficit de vitamina B12,
  • metaplazie intestinală (o schimbare anormală a celulelor),
  • și, în unele cazuri, poate crește riscul de cancer gastric.

Nu înseamnă că toți pacienții vor ajunge acolo, dar monitorizarea este esențială.

Cum se pune diagnosticul?

Diagnosticul se stabilește prin endoscopie, biopsii din mucoasa gastrică, analize de sânge (vitamina B12, anticorpi specifici), test pentru Helicobacter pylori. Doar endoscopia poate confirma cu certitudine gradul de atrofie.

Cum se tratează gastrita atrofică?

Tratamentul depinde de cauză:

  • Dacă este vorba de Helicobacter pylori, se administrează un tratament antibiotic special.
  • În gastrita autoimună, tratamentul include suplimentarea vitaminei B12 și monitorizare periodică.
  • Se recomandă și protecție gastrică, dietă adecvată și evitarea factorilor iritanți.

Ce schimbări în stilul de viață sunt necesare și ar ajuta mult pacienții cu această afecțiune?

Sunt câteva reguli importante:

  • renunțarea la fumat,
  • evitarea alcoolului și a cafelei în exces,
  • mese mici și dese,
  • reducerea alimentelor acide, picante sau prăjite,
  • evitarea antiinflamatoarelor luate fără recomandare medicală.

Am vorbit despre cauze și simptome, să discutăm și despre prevenție. Ce poate face o persoană pentru a preveni gastrita atrofică?

Prevenția este esențială, mai ales pentru că gastrita atrofică evoluează lent și uneori, fără simptome. Primul pas este testarea și tratarea infecției cu Helicobacter pylori, o bacterie foarte frecventă. Dacă este depistată la timp, tratamentul poate preveni deteriorarea mucoasei gastrice. Apoi, evitarea fumatului, limitarea alcoolului și o alimentație echilibrată sunt măsuri simple, dar extrem de eficiente.

Ce mesaj aveți pentru pacienții care primesc acest diagnostic?

Gastrita atrofică nu trebuie ignorată, dar nici nu trebuie să sperie. Cu tratament corect, monitorizare și un stil de viață sănătos, evoluția poate fi controlată foarte bine. Important este să nu amânați investigațiile și să vă ascultați corpul.

Vă reamintim că, pentru alte informații și consultații puteți suna la unul dintre numerele de telefon ale Spitalului Providența (aflat pe Șoseaua Nicolina nr. 115, CUG, Iași): 0232 241 271 / 0730 230 030 / 0745 375 427(mesaj pe Whatsapp).

Materialul în format AUDIO îl puteți asculta aici: https://www.youtube.com/watch?v=9nGfqAJ-eaI 

Mai multe găsiți și pe pagina de facebook a Spitalului Providența al Arhiepsicopiei Iașilor: https://www.facebook.com/providenta/

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: