Documentarul "Părintele Paisie, Duhovnicul" a rulat la Iași
Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR), filiala Iași, a organizat miercuri seara în Aula Magna “Mihai Eminescu“ a Universității “Al. I. Cuza“ din Iași o întâlnire în cadrul căreia a fost difuzat filmul documentar "Părintele Paisie, Duhovnicul".
Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR), filiala Iași, a organizat miercuri seara în Aula Magna “Mihai Eminescu“ a Universității “Al. I. Cuza“ din Iași o întâlnire în cadrul căreia a fost difuzat filmul documentar "Părintele Paisie, Duhovnicul", realizat de postul de televiziune al Patriarhiei Române, TRINITAS TV. Documentarul a fost rulat cu binecuvântarea și la inițiativa Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, întrucât IPS Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, nu a putut ajunge la Iași din motive binecuvântate pentru a conferenția tinerilor studenți. Protos. Nicodim Petre, secretar la Cancelaria eparhială a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a făcut o scurtă prezentare a filmului, evocând în câteva cuvinte chipul smerit al părintelui Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria, care a plecat la Domnul acum 20 de ani. La final, Corul „Mira“ al Bisericii „Sf. Nicolae“ - Domnesc, dirijat de prof. Petronela Dârțu, a susținut un recital de cântece patriotice și de folclor, alături de câteva colinde. Întrunirea, desfășurată sub titlul generic "Nașterea Domnului - începutul mântuirii noastre", face parte din seria de conferințe organizată de ASCOR, filiala Iași în Postul Crăciunului. (C.C.)