Doi ani de la trecerea la Domnul a Maicii Siluana Vlad
Astăzi, 8 iunie, se împlinesc doi ani de la trecerea la Domnul a Maicii Siluana Vlad. Maica Siluana a fost coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din centrul Iașului.
Maica Siluana s-a născut în anul 1944. A studiat filosofia la Universitatea din București. După absolvirea facultății, a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galați. A început să se implice alături de tineri în acţiuni sociale, iar după 1990 s-a implicat în fondarea Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) din Galaţi.
A intrat ca soră la Mănăstirea Buciumeni, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, apoi a mers la Mănăstirea Christiana din Bucureşti, la îndrumarea duhovnicului său. La mănăstire şi-a continuat activitatea caritabilă şi socială, desfăşurând activităţi de binefacere în rândul copiilor străzii şi oferind îndrumare tinerilor.
În 2001 a primit tunderea în monahism, mutându-se la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, iar cu binecuvântarea IPS Părinte Teofan, pe atunci Mitropolit al Olteniei, a fost înfiinţat Centrul de formare şi consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, care funcţionează până astăzi la Iaşi. Odată cu mutarea la Iași, în anul 2008, a înființat Mănăstirea „Sfântul Siluan Athonitul”.
În conferințele susținute, Maica Siluana a abordat teme precum: relațiile tinereții, treptele iubirii, familia în societatea de azi, sursa depresiei omului modern, cunoașterea de sine, viața duhovnicească și multe altele.
Ne rugăm ca Hristos, Mântuitorul lumii, să o odihnească în ceata sfinţilor, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţa cea fără de sfârşit.
Veşnica ei pomenire!
Vă mai recomandăm și:
- Programul de rugăciune și lectură al tinerilor ‒ Maica Siluana Vlad
- (Video) Care e vârsta potrivită pentru a întemeia o familie?
- (Audio) Maica Siluana: „Pocăința este leacul lui Dumnezeu împotriva regretului, boala a sufletelor noastre”
- Cărți scrise de Maica Siluana
Mai multe fragmente din conferințele Maicii Siluana puteți vizualiza aici: VIDEO - conferințele Maicii Siluana