Atunci când un depresiv nu vrea să se vindece, cum trebuie să reacţionăm? Ce mai putem face?

Să-l iubim şi să-l sprijinim pentru că înseamnă că nu poate. Ţineţi minte asta: să nu pretindem nimic de la ni­meni. Aşadar, să încercăm să avem răbdare şi să îndu­răm acea suferinţă care se datorează şi nouă. Depresivul din familia mea a luat asupra lui şi depresia netrăită de mine. Atunci, eu trebuie să împart cu el această durere. Multă răbdare şi să nu pretindem nimic. Şi, dacă putem, să-l învăţăm să se bucure pornind de la lucruri simple. Să-i facem bucurii mici din care el să înveţe să se bucure. În acelaşi timp, dacă vedeţi că abuzează cumva, discutăm: „uite asta este prea mult, ştiu că înţelegi, asta nu pot să fac...”. Să nu daţi frâu liber unui răsfăţ în boală. Şi aici tot rugăciunea şi un părinte duhovnic vă ajută. Rugăciunea vă ajută şi vă învaţă multe, concret, în fie­care clipă.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 179)